Înmormântare simbolică a unui cal de războinic din secolele X-XIII descoperită pe traseul autostrăzii A8

Implementarea proiectelor mari de infrastructură în județul Neamț, cum sunt autostrăzile A7 și A8, au permis descoperirea unor vestigii arheologice deosebite, care îmbogățesc în mod indiscutabil istoria acestor locuri.

O astfel de descoperire a avut loc pe traseul viitoarei autostrăzi A8, în zona orașului Târgu-Neamț, după cum a povestit, pentru AGERPRES, cercetătorul științific dr. Vasile Diaconu.

Aici a fost cercetat un sit arheologic cu vestigii din mai multe etape cronologice, dar o descoperire este mai deosebită, fiind un unicat pentru zona amintită.

Este vorba despre o înmormântare simbolică a unui cal, alături de care au fost descoperite și obiecte de fier, care sunt datate în intervalul secolelor X-XIII.

Complexul arheologic se prezenta sub forma unei gropi de formă rectangulară, în care se găseau resturile osteologice ale unui cal, dar s-a observat că doar anumite părți ale animalului au fost îngropate, respectiv capul și picioarele.

Dr. Vasile Diaconu a precizat că, cel mai probabil, calul a fost sacrificat ritualic, dar foarte importante sunt vestigiile descoperite alături de resturile scheletice.

Este vorba de câteva piese de harnașament – zăbala și scările de șa – dar și un set de arme, respectiv un pumnal și mai multe vârfuri de săgeată.

‘Este o descoperire arheologică unică deocamdată pentru județul Neamț. Deși nu are o vechime foarte mare, complexul arheologic este important prin semnificațiile sale și prin inventarul din interior. Până acum nu cunoșteam nimic despre prezența unor comunități turanice în zona subcarpatică, dar iată că a existat șansa unei astfel de descoperiri, care schimbă puțin istoria acestor locuri’, a declarat, pentru AGERPRES, arheologul Vasile Diaconu.

Potrivit arheologilor, complexul funerar aparține populațiilor turanice, venite din zona de nord a Mării Negre.

Descoperiri similare sunt cunoscute pe un areal geografic vast, care corespunde sud-estului Europei.

Specialiștii precizează că, de obicei, aceste înmormântări conțin în special resturi scheletice umane, asociate cu oase de cai, dar cele care conțin doar oase de animale sunt destul de rare.

Mormântul descoperit recent, prin inventarul său, arată că respectivul cal a aparținut unui războinic, ale cărui arme au fost depuse alături de resturile animalului, probabil ca semn de prețuire.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Israelul atacă pentru prima dată instalațiile petroliere iraniene

    Forțele Aeriene Israeliene au atacat sâmbătă instalații petroliere din...

    Merkel: Europenii nu trebuie să îi lase pe americani să vorbească doar ei cu Rusia

    Fostul cancelar germană Angela Merkel a declarat astăzi că...

    Serbia anunță un plan de investiții de 48 miliarde euro

    Prim-viceprim-ministrul sârb și ministrul Finanțelor, Siniša Mali, a declarat...

    Boc promite că va evita repetarea unor incidente anti-maghiare în Cluj

    Primăria municipiului Cluj-Napoca va analiza, în cooperare cu instituţiile...

    Articole relationate

    Categorii populare