Înfruntări violente la Atena între poliție și simpatizanți neonaziști care vroiau să organizeze o procesiune în Vinerea Mare

Incidente violente au izbucnit vineri la Atena între poliţia greacă şi simpatizanţi ai partidului neonazist Zori Aurii care au încercat să organizeze o procesiune în Vinerea Mare, în pofida anulării tuturor evenimentelor religioase în cadrul măsurilor de restricţie pe fondul pandemiei de COVID-19, relatează AFP conform Agerpres.

Potrivit poliţiei, circa 70 de persoane s-au adunat vineri seară în faţa Bisericii Sf. Nicolae, la Korydallos, o suburbie a Atenei, răspunzând la un apel lansat online de un fost deputat al formaţiunii Zori Aurii, Ilias Panagiotaros.

Militanţii adunaţi le-au cerut preoţilor să îndeplinească procesiunea tradiţională cu lumânări de-a lungul străzilor.

Poliţiştii au încercat să îi împrăştie, dar simpatizanţii neonazişti au răspuns aruncând cu petarde.

Forţele de ordine au arestat 18 persoane.

Paştele este cea mai mare sărbătoare religioasă din Grecia, iar bisericile înregistrează cu această ocazie cel mai ridicat grad de frecventare.

Autorităţile au interzis adunările la biserici, precum şi reuniunile familiale cu ocazia Paştelui, avertizând în legătură cu posibilele efecte dezastruoase asupra luptei împotriva răspândirii noului coronavirus.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare