Inflația va face ravagii în Europa de Est. România, cea mai prost plasată

Guvernatorul băncii centrale a Cehiei, cea mai stabilă econo­mie est-europeană, a avertizat că instituţia pe care o conduce este pregătită să sacrifice creş­terea economică, ridicând dobânzile, dacă inflaţia accelerează prea mult şi riscă să scape de sub control. În aprilie, Cehia a avut una dintre cele mai slabe inflaţii din UE şi cu siguranţă cea mai slabă din regiune, scrie ZF.

În ultima lună, mesaje cu rol asemănător, de a calma teama de inflaţie, au emis şi băncile centrale din Ungaria şi Polonia, însă nu au avut un conţinut la fel de puternic. Scumpirile au accelerat în aprilie în Cehia la 2,1%, cel mai ridicat nivel din ultimele şase luni, de la 1,5% în martie. În Ungaria, inflaţia anuală a avansat de la 2,1% la 2,6%, iar în Polonia, cea mai mare economie a regiunii, de la 3,2% la 3,4%, potrivit datelor Eurostat.

Băncile centrale din toate aceste ţări au menţinut dobânzile în cele mai recente şediţe de politică monetară şi au atras atenţia asupra riscurilor inflaţioniste, crescute mai ales din cauza scumpirii energiei în contextul războiului din Iran. Dobânda de referinţă din Cehia este de 3,5% (luna mai), cea din Polonia de 3,75% (luna mai), iar cea din Ungaria de 6,25% (aprilie).

raţie, România avea în aprilie, conform Eurostat, cea mai puternică inflaţie din UE, de 9,5%. Dobânda de referinţă este de 6,5%, de asemenea cea mai mare din UE. Iar economia României este în recesiune. Recent, BNR a înrăutăţit prognoza de inflaţie pentru acest an.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare