Inflația a scăzut in Ungaria la aproape jumătate față de România și a adus și scăderi de prețuri

În luna august, ca şi în lunile anterioare, inflaţia a rămas la nivelul scăzut, conform aşteptărilor pieţei – a declarat marţi ministrul economiei naţionale, Márton Nagy. Potrivit celor mai recente date ale Oficiului Central de Statistică, inflaţia a ajuns în august la 3,4% în comparaţie anuală. În paralel cu această evoluţie moderată, favorabilă a inflaţiei anuale, preţurile de consum au rămas neschimbate faţă de luna precedentă, iulie 2024.

Comunicatul reaminteşte: pe bază anuală, preţul energiei pentru gospodării a scăzut cu 4,3% – în detaliu: preţul gazelor livrate prin conducte a scăzut cu 9,4%, cel al energiei electrice cu 1,7%, iar cel al combustibilelor pentru vehicule cu 2,9%. În comparaţie lunară, preţurile alimentelor au rămas, în medie, neschimbate faţă de luna precedentă, înregistrându-se totodată scăderi la anumite alimente: 2,3% la ouă, 1,7% la pastele uscate, 1,4% la parizer şi cârnaţi, 1,2% la alimentele cu preţuri de sezon (cartofi, legume proaspete, fructe locale şi exotice proaspete). Toate acestea ar putea avea un impact pozitiv asupra tendinţelor de consum. 

Ministrul a menţionat în comunicatul său: dezinflaţia preţurilor la alimente este determinată de o scădere semnificativă a preţurilor producătorilor agricoli, ceea ce prevesteşte că la anumite produse alimentare preţurile mai pot scădea în lunile următoare, ceea ce ar putea sprijini în continuare creşterea cererii. 

Evaluând datele, ministrul economiei, Márton Nagy a reamintit că guvernul a reuşit deja în cursul anului trecut să înfrângă şi să menţină la un nivel scăzut inflaţia galopantă, cauzată de război şi de sancţiuni şi provenită în proporţie de aproximativ 80% din partea ofertei. Pentru a menţine inflaţia la un nivel scăzut, guvernul va aplica în continuare anumite măsuri specifice şi eficiente, cum ar fi sistemul de monitorizare online a preţurilor, care, începând cu 1 iulie 2023, a avut un rol esenţial în stimularea concurenţei în comerţul cu amănuntul şi în menţinerea inflaţiei sub control.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Pentagonul e falit din cauza războiului cu Iranul

    Pentagonul se confruntă cu o lipsă bugetară severă pe...

    Zelenski l-a schimbat pe șeful Armatei in urma protestelor de stradă

    Mihailo Drapaty, comandantul Forțelor Întrunite ale Armatei Ucrainene, va...

    Financial Times: Declinul superputerii agricole a Americii

    Statele Unite sunt pe punctul de a-și pierde poziția...

    Scandalul ia amploare la vârful armatei ucrainiene

    Forțele Armate Ucrainene se confruntă cu probleme grave de...

    Mehedințiul are spital modern

    Astăzi a avut loc conferința de presă în cadrul...

    Țoiu de pomană in SUA

    Timp de patru zile, între 13 și 16 iulie...

    Articole relationate

    Categorii populare