Incompetență și circ la Aeroportul Timișoara

Daniel Groza, fost jurnalist care a fost angajat, recent, la Aeroportul Internațional ”Traian Vuia” Timișoara ca și referent relații publice, a anunțat, astăzi, că a demisionat din funcție, acuzându-l pe directorul Daniel Grădinaru de minciună în scandalul inaugurării terminalului de sosiri externe. După ce aeroportul a anunțat, vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, inaugurarea terminalului de sosiri externe, luni, în prezența ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, la scurt timp a fost transmisă o informare jurnaliștilor că evenimentul este anulat și că totul ar fi fost, de fapt, o eroare a echipei de comunicare de la aeroport, transmite Pressalert.

Consider că ați luat o decizie total incorectă (nedreaptă), transmițând reprezentanților mass-media un comunicat neadevărat în care ați învinovățit ”echipa de comunicare a Aeroportului Internațional Timișoara” , pentru o situație de incompetență crasă a unui alt departament, a altor persoane.  Așa cum bine știți, inaugurarea sau punerea în funcțiune a Terminalului Sosiri Externe de la Aeroportul Internațional Timișoara, programată în 12 iulie, a fost anulată pentru că nu aveați autorizarea necesară de la ISU”, a scris Groza în demisia sa pe care a făcut-o publică pe contul său de Facebook. Acesta i-a transmis directorului că presei i-a fost transmisă data și ora pe care a aprobat-o.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Sârbii merg înainte cu Porțile de Fier 3

    Ministerul sârb al Mineritului și Energiei a comunicat că...

    Papa îngrijorat de apocalipsa pe care o poate provoca inteligența artificială

    Conducătorul Bisericii Romano-Catolice, Papa Leon al XIV-lea, este îngrijorat...

    Siegfried anunță război cu serviciile din Biserică

    Siegfried Mureșan și-a lansat azi un document care conține...

    Țoiu, întrevederi „cheie” la New York: Vanuatu, Ghana și Maroc

    „Ministrul român de externe Oana Țoiu a avut întrevederi...

    Articole relationate

    Categorii populare