INCOMPETENȚĂ: La o săptămână după ce bunuri de patrimoniu aparținând lui George Enescu au fost vândute, statul a ajuns la concluzia că el ar fi primul îndreptățit să le cumpere

La o săptămână după ce bunuri de patrimoniu aparținând lui George Enescu au fost vândute, statul a ajuns la concluzia că el ar fi primul îndreptățit să le cumpere. Ministerul Culturii, cel care a urmărit din umbră tergiversarea procedurilor care au dus la vânzare, tace mâlc, transmite Radio Europa Liberă. 

Pe 22 septembrie, Casa de licitație Historic vindea unor colecționari particulari o serie de bunuri care ar fi aparținut lui George Enescu cu sume record. Printre ele, laitmotivele și adnotările la manuscrisul operei Oedipe și o vioară care i-ar fi aparținut lui George Enescu. O săptămână mai târziu, comisia specială din Ministerul Culturii stabilea că cele două trebuie înscrise în patrimoniul național la categoria TEZAUR, respectiv fond.

Aceasta înseamnă că Statul ar avea drept de preempțiune (întâietate la vânzare) și că ele nu pot fi scoase din țară. Despre locul în care au ajuns în urma licitației, nu există o comunicare publică. Ministerul Culturii nu spune ce va face de acum încolo sau dacă va mai putea face ceva.

La o săptămână după ce bunurile au fost vândute, Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor revine asupra propriei decizii și înscrie bunurile în patrimoniul național: vioara la Fond și laitmotivele cu adnotări la Tezaur -pentru că „ele au valoare arheologică și istorico-documentară.”

În motivație se pasează responsabilitatea deciziei în curtea Muzeului Național George Enescu care, ajuns din neant în procedură, ar fi cerut înscrierea în patrimoniu. Comisia spune însă că își menține obiecțiile anterioare referitoare la expertizele casei de licitații Historic și că nu se pronunță asupra oportunității achiziționării lor. Adică le-a înscris în patrimoniu, conform legii, statul are primul drept de cumpărare, dar comisia nu prea știe dacă să fie cumpărate sau nu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vicepremierul rus: Cea mai mare criză energetică din ultimii 40 de ani

    Actualul conflict din Orientul Mijlociu a dus la cea mai mare...

    Mișcarea cu care Iranul poate arunca in aer prețul petrolului pentru ani de zile

    Răspunsul potențial al Iranului la un atac (presupus din...

    Vance in Ungaria, sprijin pentru Viktor Orbán in alegeri

    Vicepreședintele american JD Vance intenționează să facă în curând...

    Consilierul lui Putin: Navele Marinei Ruse vor escorta navele comerciale rusești

    Navele Marinei Ruse vor începe să escorteze navele comerciale...

    Articole relationate

    Categorii populare