Home Analize Închisoarea saudită de la Ritz-Carlton

Închisoarea saudită de la Ritz-Carlton

0

Tot mai multe companii internaţionale anunţă că boicotează diverse evenimente organizate în Arabia Saudită după scandalul Jamal Khashoggi.

Gigantul internetului, Google, este unul dintre cele mai recente cazuri de companii de calibru care îşi anulează participarea la o importantă conferinţă pe teme economice de la Riad, pe care organizatorii şi-o doresc a fi – aşa cum notează NBC News, „Un Davos al deşertului”.

Companii precum JPMorgan, Blackrock, Goldman Sachs, Blackstone, Ford, Mastercard, Bank of America, City Group, Uber şi-au anunţat pe rând retragerea de la conferinţa de la Riad, arată NBC News.

Cu o abordare mult mai cinică, Bloomberg scrie că „Şefii afacerilor globale au avut brusc un atac de conştiinţă”. „Rămâne de văzut dacă acest nou-născut simţ al eticii va fi extins şi la alte reuniuni ale celor mari şi buni din lume. Până la urmă, participanţii la conferinţă nu au fost descurajaţi de faptul că aceasta este găzduită de hotelul Ritz-Carlton din Riad, care s-a transformat într-o închisoare luxoasă a membrilor epuraţi ai clasei conducătoare din Arabia Saudită. Nu au fost descurajaţi nici de faptul că blocada saudită impusă porturilor din Yemen şi bombardarea infrastructurii petroliere au generat o foamete care a afectat 18 milioane de persoane. Această lipsă de îngrijorare este cu greu surprinzătoare de vreme ce SUA, Marea Britanie şi alte state vestice au ajutat coaliţia anti-ISIS condusă de Arabia Saudită cu arme, personal şi suport logistic”, 

Ad

Exit mobile version