spot_img
2.4 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăALEGERI 2020Încerc să-mi imaginez tabloul în care președintele și ex-premierul se așezaseră la...

Încerc să-mi imaginez tabloul în care președintele și ex-premierul se așezaseră la masă și, cu câte o hârtie în față, se jucau de-a “Nu te supăra, frate!” sau, dacă ar fi să mă credeți pe mine, mai degrabă jucau, pe litere, “Spânzurătoarea”! EDITORIAL DE HORIA ALEXANDRESCU

-

de Horia Alexandrescu

- Reclama -

Până va ieși noul guvern din chinurile facerii, ar trebui să înțelegem ce s-a întâmplat de s-a ajuns la acest impas. Totul a pornit de la întâia urcare a lui Ludovic Orban în Dealul Cotrocenilor, când România a rămas fără premier în plină pandemie, după șueta de opt minute dintre șeful statului și primul ministru. Nici unul, nici celălalt n-au precizat însă dacă Iohannis i-a cerut lui Orban să demisioneze sau dacă acesta a făcut-o din proprie inițiativă.

- Advertisement -

Cert e că nici n-a apucat bine premierul să coboare dealul, că la Palatul Victoria a și fost încazarmat interimar (deocamdată) generalul(r) Ciucă, la ordinul căruia a demarat imediat …curățenia pe sectoarele guvernului. Apropiații lui Orban au fost demiși, biroul secretarului general a fost sigilat (umblă vorba că în așteptarea unor băieți de la DNA!), iar secretara primului ministru a plecat de bunăvoie, neavând satisfăcut serviciul militar, pentru a putea îndeplini, întocmai și la timp, îndatoririle de ordonanță…

Vă puteți închipui deci ce era în sufletul lui Ludovic Orban, când a luat cunoștință de operativitatea cu care proaspătul interimar îi curățase fidelii, dintre care la prima strigare nu scăpase decât cancelarul Dancă! Drept urmare, liderul PNL și-a adunat și el oastea de la partid și, cu binecuvântarea colegilor săi, liberalii, l-a exclus categoric din teatrul de operațiuni al nominalizărilor pe viteazul de la guvern. Și, cu acest răvaș în buzunar, Orban a urcat din nou Dealul Cotrocenilor… Încerc să-mi imaginez tabloul în care președintele și ex-premierul se așezaseră la masă și, cu câte o hârtie în față, se jucau de-a “Nu te supăra, frate!” sau, dacă ar fi să mă credeți pe mine, mai degrabă jucau, pe litere, “Spânzurătoarea”! Și, ce să vezi, așa le-a ieșit amândurora numele lui Câțu, candidatul de serviciu, care mai refuzase o dată, ceea ce era deja o certitudine pentru ambii că o va face și a doua oară.

- Advertisement -

Aşadar, putea să înceapă comedia negocierilor pentru PROGRAMUL guvernului de dreapta, în confortul ceaușist de la Vila Lac! După cum ați constatat însă, vorba vine negocieri, pentru că, în realitate, găștile eterogene și oricum supradimensionate (excepție făcând doar UDMR-ul) ale așa-zișilor negociatori veniseră cu lecțiile învățate de acasă, pentru FUNCȚII, și nici nu aveau de gând să renunțe la ele. Chit că în echipa liberalilor erau unii de-ai lui Orban și alții de-ai lui Iohannis, în timp ce de la useriști nu lipseau locotenenții lui Cioloș și nici protejații lui Barna.

Fac această precizare întrebându-mă, totuși, dacă liderii acestor partide nu-și dau seama că, la simpla enumerare a negociatorilor, observatorii scenei politice constată, simplu, că atât în PNL, cât și în USR-PLUS tocmai se dau bătălii crâncene pentru preluarea puterii interne?! Oricum, vorbăria goală de două zile, de la Vila Lac, s-a încheiat exact cum era de așteptat, cu concluzia că soluția nu poate veni decât de la…mediatorul din Deal! Acum, văzând orgoliile care blochează această reeditare a Convenției Democratice, nu pot să nu regret că Seniorul Coposu nu mai e printre noi, să potolească ambițiile și să adune apele. Președintele Iohannis are o misiune de-a dreptul ingrată, ca să nu spun imposibilă, confruntat cu nu mai puțin de cinci propuneri de premier: Rafila -PSD, Câțu-PNL, Cioloș-USR, K. Hunor-UDMR și C.Georgescu -AUR !

Fireşte, partidele pot avansa ce variante vor, la consultările de complezență, pentru că tot nu contează, de vreme ce șeful statului desemnează pe cine vrea el. În aceste condiții, îi va întâmpina pe PSD-iști (și UDMR-iști) cu sacadatul “Ionopot kivanok!”, useriștilor le va dezvălui, ca să-i cumințească, ce tocmai a convenit cu Macron, la Bruxelles, AUR-iștilor le va spune că programul lui Călin Georgescu e de pe vremea Pe-Se-De-ului, după care, mai pe seară, va anunța public că opțiunea sa rămâne totuși aia de la jocul cu Orban – premier Florin Câțu! Iar dacă voia președintelui întârzie să treacă, generalul(r) Ciucă se instalează și mai confortabil în tranșeele de la guvern, de unde va gestiona manu militari criza pandemiei de coronavirus, ordonându-le tuturor…dreapta-mprejur!

#EDITORIAL PUBLICAT ȘI DE ZIUA NEWS

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img