spot_img
luni, 12 ianuarie, 2026
-7 C
București

Începe proiectul spitalelor regionale

Guvernul a dat startul construcției spitalelor regionale. Ieri, Executivul a aprobat indicatorii tehnico-economici ai studiului de fezabilitate pentru construcţia Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi, investiţie al cărui cost total se va ridica la peste 500 de milioane de euro.

„Am aprobat, prin hotărâre de Guvern, indicatorii tehnico-economici pentru spitalul regional Iaşi. Un spital care va avea o suprafaţă desfăşurată de 148.885 de metri pătraţi, va avea 850 de paturi şi va avea 19 săli de operaţii. Paşii următori, după această aprobare a indicatorilor tehnico-economici, sunt depunerea cererii de finanţare la Bruxelles, pregătirea şi derularea licitaţiilor pentru proiectare şi execuţia contractelor, apoi demararea efectivă a construirii spitalului. Durata de realizare a investiţiei, conform studiului de fezabilitate întocmit de către consultanţii Băncii Europene de Investiţii, este de 84 de luni, durata efectivă de construcţie 48 de luni.”, a declarat Sorina Pintea.

Ministrul Sănătății a ținut să facă lumină și în scandalul creat în jurul întârzierii proiectelor privind construcția acestor spitale regionale.

„Am înţeles că în spaţiul public se discută că PSD ar fi blocat realizarea acestor spitale. Mie nu mi-a venit să cred pentru că aceste studii de fezabilitate au fost făcute de consultanţii Băncii Europene de Investiţii. Contractul cu aceşti consultanţi a fost făcut în decembrie 2016. Ei s-au apucat efectiv de lucru în august 2017. Adică sunt dovezi, nu poveşti. În octombrie 2017, primul teren, cel de la Iaşi, a fost cedat Ministerului Sănătăţii şi în mai 2018 s-a definitivat cedarea acestor terenuri, ultima poveste fiind a Craiovei. Acolo, practic era vorba de schimbarea de amplasament, a unei părţi din amplasament, iar cine ştie ce înseamnă un studiu de fezabilitate pentru o asemenea construcţie, ştie că s-au făcut eforturi foarte mari. Am solicitat schimbarea consultanţilor angajaţi de Banca Europeană de Investiţii de două ori. Au fost lucruri pe care le-am spus în spaţiul public. Ei au crezut că fac spitale pentru altă ţară şi e înregistrarea şedinţelor în care eu am spus că ei fac pentru România. Atunci a fost prima dată când am cerut schimbarea consultanţilor.”, a adăugat Sorina Pintea.

La rândul său, premierul Viorica Dăncilă a anunțat că în scurt timp vor fi adoptați și indicatorii pentru spitalul regional de la Cluj-Napoca.

„Suntem într-un stadiu avansat şi în această vară vom adopta şi indicatorii tehnico – economici ai studiului de fezabilitate pentru Spitalul de Urgenţă de la Cluj, astfel încât şi acest obiectiv să aibă o perspectivă certă de finanţare şi de realizare.”, a menţionat Viorica Dăncilă. ( Publicitate)

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germania vrea să mute cu NATO in Groenlanda

    Germania va propune crearea unei misiuni comune NATO pentru...

    Guvernul ne anunță că impozite și mai mari vom plăti de la 1 ianuarie 2027

    Guvernul susține că majorarea medie estimată a impozitelor pe...

    Președintele Iranului: Țara este pregătită să-și asculte poporul. Oamenii sunt îngrijorați

    Președintele Iranului, Masoud Pezeshkiyan, a declarat, după două săptămâni...

    Trump sugerează că Rubio ar trebui să devină viitorul lider al Cubei

    Președintele SUA, Donald Trump, a distribuit duminică un mesaj...

    Ce armă necunoscută au folosit americanii in Venezuela

    În timpul operațiunii de capturare a președintelui venezuelean Nicolás...

    Articole relationate

    Categorii populare