Încep lucrările de extindere la Ambulatoriul de la Spitalul de Urgență Drobeta Turnu Severin

ÎN CÂTEVA ZILE VOR ÎNCEPE LUCRĂRILE DE EXTINDERE A AMBULATORIULUI DIN CADRUL SPITALULUI JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA TURNU SEVERINAm avut o întâlnire de lucru cu reprezentantul firmelor asociate în cadrul proiectului „Extinderea și dotarea Ambulatoriului de Specialitate Integrat din cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin” pentru a discuta ultimele detalii legate de demararea acestei investiții, anunță președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu.

PLANUL LUI ALADIN GEORGESCU:

În acest moment echipele de muncitori au organizat șantierul, au curățat zona unde urmează să se construiască noul corp de clădire, iar în câteva zile lucrările vor începe în forță. Proiectul care se realizează pe fonduri europene presupune modernizarea #Ambulatoriului actual, construirea unui nou corp de clădire în vecinătatea acestuia compus din parter și etaj (aproximativ 780 mp), realizarea de alei, trotuare de circulație pietonală, precum și amenajări peisagistice. Totodată se vor înființa mai multe cabinete medicale și săli de tratament. Valoarea totală a investiției este de 12.055.298,60 lei din care #Consiliul_Județean va acoperi cheltuielile neeligibile în valoare de 1.600.000 lei. Am convingerea că lucrările vor decurge normal, iar anul viitor vom recepționa noua clădire, astfel încât să asigurăm un confort sporit atât pentru #pacienți, cât și pentru #medicii care își desfășoară activitatea în Ambulatoriu, mai susține Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Articole relationate

    Categorii populare