Încă un primar PNL semnează demersul AUR de demitere al președintelui Iohannis

Primarul liberal al comunei sucevene Bosanci, Neculai Miron, a semnat, în acest weekend, pe listele de susţinere a demiterii preşedintelui Klaus Iohannis, demers iniţiat de Alianţa pentru Unirea Românilor. Gestul edilului este însoţit de critici la adresa şefului statului şi a liderului PNL Suceava, Gheorghe Flutur, transmite news.ro.

„Mulţumesc mult domnului George Simion şi domnului Călin Georgescu pentru vizita pe care ne-au făcut-o astăzi, la Bosanci. Am vrut să dovedesc prin aceasta că Bosanci-ul nu este un fief al domnului Flutur, care a instaurat dictatura în întreg judeţul Suceava şi orice post, orice  funcţie la deconcentrate este ocupată cu şpagă în judeţul Suceava, aproape orice funcţie, deci nimic nu mişcă dacă nu este coordonat de dumnealui şi am vrut să arăt că la Bosanci este democraţie şi orice forţă politică este bine venită. Deci de aceea am făcut o primire călduroasă domnului Simion şi domnului Georgescu ca să dăm un suflu nou de libertate, să fie respectate principiile fundamentale ale democraţiei, să putem intra la muncă liberi, să putem călători liberi, să putem cumpăra liberi. Ştiţi foarte bine sunt încă membru PNL. Domnul Iohannis dintr-un apărător al democraţiei s-a transformat într-un apărător al penalilor.  (…) Avem aici, alături de noi, patrioţi care luptă pentru poporul român şi după cum bine ştiţi, dar mai reamintesc faptul că majoritatea multinaţionalelor ne fură sub umbrela legii. Ştiţi prea bine, domnul Klaus Iohannis a vândut şi vinde austriecilor, nemţilor, alături de dumnealui era şi domnul Cioloş, care vindea francezilor, şi toate retailerurile, magazinele principale din ţară sunt cu mărfuri din export. Noi avem cred că avem produse bio care trebuie să fie vândute în magazinele noastre, şi aşa cum spuneau şi dumnealor, materia primă şi bogăţiile ţării noastre ştim prea bine cum să le prelucrăm. Doamne ajută în continuare şi astăzi am ajutat în sprijinirea organizaţiei AUR cu toate că sunt simpatizant al Forţei Drepte. Doamne ajută”, a declarat primarul Neculai Miron, citat de glasulsucevei.ro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare