Inca un doctorat trucat la Academia SRI sub coordonarea lui Gabriel Oprea: Avocata lui Ponta

Avocata lui Victor Ponta, Loredana Radu, este suspecta ca si-a plagiat teza de doctorat sustinuta in anul 2010 la Academia Nationala de Informatii (ANI) „Mihai Viteazu”, institutie aflata in subordinea Serviciului Roman de Informatii (SRI). Lucrarea acesteia a fost coordonata de catre profesorul universitar Gabriel Oprea, el insusi suspect ca si-a plagiat doctoratul sustinut in anul 2001, scrie hotnews.ro.

Si premierul Victor Ponta, cel pe care il reprezinta in dosarul in care este anchetat de catre Directia Nationala Anticoruptie (DNA), a fost acuzat in anul 2012 ca si-a realizat lucrea de doctorat prin copierea unor pagini intregi din alte lucrari.

Loredana Radu nu se remarca doar prin plagiatul care o leaga de Gabriel Oprea si Victor Ponta, ambii suspecti de plagiat. Radu a fost si reprezentantul legal al celebrei firme Dalli Exim SRL, infiintata de fostul sot al Elenei Udrea, Dorin Cocos. Tot avocata Radu este cea care s-a ocupat de iregistrarea USL la tribunal.
O alta lucrare de doctorat coordonata de profesorul universitar Gabriel Oprea, suspecta a fi plagiata, este cea a lui Neculai Ontanu, primar al Sectorului 2 si secretar general al UNPR, mai scrie hotnews.ro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucraina împotriva Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina

    Autoritățile de la Kiev nu pot amâna ani la...

    Rareș Bogdan: Bolojan are un singur scop: să aducă AUR la guvernare

    Coșmarul continuă! Premierul calamitate care a trimis în șomaj...

    Ucraina rămâne fără F-16

    Majoritatea avioanelor de vânătoare F-16 din Ucraina sunt scoase...

    Bolo dă foc PNL Gorj după ce l-a numit șef pe Virgil Popescu

    Liberalii se revoltă după numirea lui Virgil Popescu șef...

    Lider USR Dâmbovița, implicat in rețeaua militară pentru Belarus, ridicat de DIICOT

    Alexandru Munteanu, vicepreşedinte al USR Dâmboviţa, este implicat în...

    Titus Corlățean: Victorie pentru patrimoniului Vlad la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

    S-au întâmplat două lucruri la Adunarea Parlamentară a Consiliului...

    Articole relationate

    Categorii populare