Uniunea Scriitorilor din România i-a transmis, joi, o scrisoare deschisă președintelui Senatului, Mircea Abrudean, în care își exprimă ‘consternarea’ în legătură cu excluderea reprezentantului Uniunii, criticul literar și eseistul Angelo Mitchievici, din Consiliul Institutului Cultural Român.
‘Consiliul Uniunii Scriitorilor din România a luat act, cu consternare, de votul din plenul Senatului, din data de 2 iunie, privind alegerea Consiliului Institutului Cultural Român, vot care a dus la excluderea reprezentantului Uniunii Scriitorilor din România din respectivul Consiliu. (…) Candidatul Uniunii Scriitorilor pentru funcția de membru în Consiliul ICR a fost prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, critic literar și eseist de prim rang al literelor românești, de altfel colaborator al Institutului Cultural Român în diverse proiecte’, a transmis Uniunea Scriitorilor pentru AGERPRES.
Potrivit documentului, avându-i în vedere pe cei șapte reprezentanți ai Uniunilor de Creatori, decizia a fost ‘complet debalansată’, deoarece niciun reprezentant al Uniunii Scriitorilor nu s-a regăsit în Consiliul ICR.
‘Uniunea Scriitorilor din România este instituția reprezentativă a scriitorilor din România. Societatea Scriitorilor, a cărei continuatoare este Uniunea Scriitorilor, a primit calificarea de utilitate publică în cele două Camere Legiuitoare, încă din anii 1912 – 1913, la propunerea prim-miniștrilor de atunci, Petre P. Carp și Titu Maiorescu. Uniunea Scriitorilor numără peste 2500 de membri, grupați în 20 de Filiale care derulează sute de proiecte culturale în fiecare an, dintre care câteva zeci de anvergură națională. (…) Ținând cont de aceste considerente, motivul pentru care candidatul Uniunii Scriitorilor a fost respins de plenul Senatului este inexplicabil. Cu atât mai mult cu cât, avându-i în vedere pe cei șapte reprezentanți ai Uniunilor de Creatori, decizia a fost complet debalansată, optându-se pentru trei reprezentanți ai asociațiilor de profil cinematografic (Uniunea Națională a Cineaștilor din România, Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film și Uniunea Realizatorilor de Film) și pentru niciunul din partea Uniunii Scriitorilor’, a precizat sursa citată.
Practic, se subliniază în document, prin cei șapte membri în Consiliul ICR sunt reprezentate uniuni de creatori de interes public pentru toate artele (muzică, teatru, film, arte plastice, arhitectură), mai puțin literatura, în condițiile în care, începând cu programele de traduceri și continuând cu târgurile de carte și evenimentele omagiale, proiectele literare sunt, în portofoliul ICR, cele mai numeroase.
‘Refuzăm să credem că acest vot reprezintă o atitudine ostilă a Senatului în întregul său. El nu poate fi explicat altfel decât printr-o acțiune premeditată a reprezentanților unui grup de parlamentari aparținând unor partide care au avut în mod sistematic o atitudine de ostilitate față de Uniunea Scriitorilor. Ne exprimăm regretul că Senatul României a validat aceste atitudini ostile, transformând votul său într-o ofensă la adresa Uniunii Scriitorilor din România’, a mai transmis Consiliul Uniunii Scriitorilor din România.
