Înalta Curte anulează condamnarea Alinei Bica

Magistraţii instanţei supreme au admis, marţi, contestaţia în anulare depusă de fostul procuror -şef DIICOT Alina Bica şi au decis desfiinţarea în parte a deciziei de condamnare la patru ani de închisoare, precum şi rejudecarea apelului, transmite Mediafax.

Înalta Curte de Casaţei şi Justiţie a decis admiterea contestaţiei în anulare formulată de Alina Bica împotriva deciziei penale din iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care fostul procuror-şef DIICOT a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru favorizarea făptuitorului.

Contestaţia în anulare, o cale extraordinară de atac, a fost făcută în baza deciziei Curţii Constituţionale privind constituirea completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Admite contestaţia în anulare formulată de condamnata Bica Alina Mihaela împotriva deciziei penale nr. 117 din 26 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2067/1/2017. Desfiinţează în parte decizia penală contestată numai în ceea ce o priveşte pe condamnata Bica Alina Mihaela. Fixează termen la 20 mai 2019, ora 9,00, Sala Secţiilor Unite, pentru rejudecarea apelurilor declarate de inculpata Bica Alina Mihaela şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 1057 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 2471/1/2015, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatei pentru infracţiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 269 alin.1 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate. Anulează formele de executare dispuse în baza sentinţei penale nr. 1057 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 2471/1/2015, rămasă definitivă prin decizia penală sus – menţionată în ceea ce o priveşte pe condamnată. Dispune citarea apelantei – intimate inculpate Bica Alina Mihaela la adresele indicate în dosar”, se arată în decizia instanţei.

Alina Bica se află în Costa Rica, ea fiind reprezentată în instanţă de un avocat.

Apărătorul acesteia a solicitat în instanţă desfiinţarea hotărârii de condamnare, invocând decizia Curţii Constituţionale privind constituirea nelegală a completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă.

Pe 26 iunie 2018, Alina Bica a fost condamnată definitiv de magistraţii Instanţei supreme la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care era acuzată de favorizarea făptuitorului.

În acelaşi dosar, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a fost achitat de judecătorii Instanţei supreme.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare