În urma noului clip de promovare turistică a Budapestei, numărul rezervărilor sosite din Statele Unite ale Americii şi din Emiratele Arabe Unite a crescut cu 40% în primele cinci zile de după lansare

În urma noului clip de promovare turistică a Budapestei, numărul rezervărilor sosite din Statele Unite ale Americii şi din Emiratele Arabe Unite a crescut cu 40% în primele cinci zile de după lansare, a declarat directorul general al Agenţiei Maghiare pentru Turism (MTÜ), vineri, în emisiunea matinală a postului TV2 din Ungaria.

László Könnyid a subliniat că, în luna care a trecut de la lansarea campaniei, în numărul înnoptărilor s-a înregistrat o creştere de 150 000. În plus, clipul realizat cu ajutorul influencerilor internaţionali care au fost invitaţi la Budapesta va aduce turişti în capitală şi în ţară inclusiv în sezonul de toamnă şi de iarnă.

Despre clipul de promovare turistică realizat cu ajutorul unor influenceri internaţionali, directorul general al MTÜ a relatat că în capitala maghiară au fost invitaţi 50 de creatori de conţinut din 14 ţări. Timp de trei zile, aceştia au realizat postări din aproximativ 50 de locaţii emblematice ale capitalei maghiare, iar astfel, în spaţiul digital a fost publicată o cantitate masivă de conţinut despre Budapesta şi Ungaria. Toate acestea s-au transformat într-o filmare grandioasă, întrucât pe parcursul celor trei zile, în Budapesta au fost înregistrate peste 30 de ore de material brut, care au rezultat într-un clip de promovare turistică a Budapestei care arată „energia fantastică pe care capitala maghiară o oferă vizitatorilor săi”, a spus László Könnyid.

Conţinuturile pe care influencerii le-au realizat la Budapesta au ajuns la 340 de milioane de oameni din 150 de ţări, a mai adăugat dorectorul general al MTÜ. „Nu există astăzi nicio soluţie media care să poată oferi un reach de volum similar”, a mai spus acesta.

Întrebat dacă este posibil să îţi construieşti marketingul pe influenceri, László Könnyid a subliniat că dacă este să privim chiar şi numai influencerii care au sosit din Statele Unite ale Americii, aceştia au 75 de milioane de urmăritori. 84% dintre cei care fac parte din generaţia Z – cea care va călători în număr mare în următorul deceniu – spun că ei cred în influenceri, iar 40% dintre aceştia spun că decizia lor ce călătorie este influenţată de conţinutul pe care îl văd. În America există deja instrumente care pot fi folosite chiar şi pentru a rezerva deja prin telefon călătoria pe care un influencer o prezintă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a folosit pentru atacarea Qatar Energy rachete sofisticate care evită sistemul Patriot

    În atacurile asupra instalațiilor de producție ale Qatar Energy...

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Războiul cu Iranul a paralizat piața americană de petrol și gaze

    Războiul SUA cu Iranul a dus la oprirea tranzacțiilor...

    Rusia: Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul conducerii sale

    Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul...

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    Articole relationate

    Categorii populare