spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-0.4 C
București

În timp ce industria farmaceutică românească este la pământ cea maghiară și-a dublat performanța în 10 ani

Guvernul Ungariei continuă să facă totul pentru a asigura competitivitatea pe plan internaţional a industriei farmaceutice maghiare, unul dintre rezultatele fiind că performanţa din acest sector s-a dublat în zece ani, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţul exterior, Péter Szijjártó, vineri, la Budapesta.

Şeful diplomaţiei ungare a anunţat o investiţie a Novartis şi a relatat: compania farmaceutică elveţiană va înfiinţa un nou centru regional de cercetare şi dezvoltare la Budapesta, urmând să îşi coordoneze de aici proiectele de cercetare din sudul Europei şi Africa. Proiectul va creşte cu 25% numărul angajaţilor implicaţi în cercetare şi dezvoltare.

“Cu această investiţie are de câştigat ţara şi are de câştigat economia, întrucât plus-valoarea va continua să crească, şi au de câştigat şi pacienţii care vor avea ocazia să participe la programele de cercetare clinică ale Novartis”, a spus Szijjártó.

Ministrul a subliniat că lumea se află într-o “epocă a crizelor şi pericolelor”, iar umanitatea se confruntă cu provocări serioase şi în domeniul sănătăţii, între comunitatea ştiinţifică şi viruşi ducându-se o luptă serioasă.

“În baza experienţei din ultimii ani a devenit clar că succesul apărării împotriva epidemiilor şi provocărilor sanitare este determinat în mod fundamental de capacităţile farmaceutice ale fiecărei dintre ţări”, a subliniat Péter Szijjártó.

“Astăzi, acest lucru înseamnă capacităţi strategice, cunoştinţe strategice, atuuri strategice. De aceea, guvernul maghiar continuă să facă totul pentru a asigura îmbunătăţirea în continuare a competitivităţii pe plan internaţional a industriei farmaceutice maghiare şi pentru a asigura un mediu competitiv, care să încurajeze inovaţia”, a adăugat ministrul ungar de externe.

Szijjártó a subliniat că industria farmaceutică reprezintă unul dintre pilonii de bază ai economiei maghiare, care se bazează atât pe companiile străine, cât şi pe cele naţionale, o dovadă în acest sens fiind faptul că din 2014 încoace, în Ungaria au fost aduse 23 de investiţii mari în industria farmaceutică. 

Ministrul a subliniat că anul trecut, valoarea producţiei din acest sector a ajuns la 1200 de miliarde de forinţi, ceea ce reprezintă un record uriaş şi înseamnă, practic, dublarea performanţei sectorului în zece ani. În acest răstimp, numărul persoanelor care lucrează în industria farmaceutică a crescut de 1,5 ori, depăşind acum 30 000.

Péter Szijjártó a relatat că 87% dintre produsele fabricate sunt exportate în 126 de ţări din întreaga lume. În ceea ce priveşte exporturile de produse farmaceutice, Ungaria ocupă locul 20 în clasamentul mondial, deşi în ceea ce priveşte populaţia se află doar pe locul 95, a mai spus ministrul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Franța, scandal cu Germania pe cumpărarea de arme americane pentru Ucraina

    Franța încearcă să împiedice Ucraina să achiziționeze arme din...

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Articole relationate

    Categorii populare