Ceea ce destabilizează România la această oră nu sunt niște alegeri triviale la două partide din coaliția de guvernare. E irațional și ca atare neplauzibil să presupunem că niște mediocri fără carismă și popularitate personală își taie craca de sub picioare pentru un loc incert în viitor pe o cracă mai sus. Ceea ce pare de neînțeles pentru toată lumea (”de la ce s-au luat”, etc) devine totuși foarte clar dacă presupunem că în realitate acești oameni nu au avut de ales, că au pierdut sau riscă să piardă totul nu pentru că sunt ahtiați după risc ci pentru că joacă în jocul unora mai mari decît ei, care îi împing precum pionii pe o tablă.(…) Jocul cel mare și adevărat e succesiunea lui Klaus Iohannis. Sigur că joacă în primul rînd el, dar e departe de a fi singurul jucător, și de aici brambureala și destabilizarea. Iohannis nu e singurul care are interesul să existe continuitate. E destul să se uite cineva pe marii cîștigători ai achizițiilor publice din ultimii ani ca să vezi ce mult a crescut- sau ce vizibil e devenit- imperiul economic al serviciilor secrete, zona gri de afaceri cu firme pseudoprivate- sau private or fi ele, dar nu autonome față de stat, care conduce piața de la IT la produse sanitare, ca să nu mai vorbim de achiziții militare. Toți acești antreprenori din zona obscură au interese și mijloace. Interesele sunt să nu fie vreodată întrebați ce fac, pentru că am convingerea că nu poate fi sută la sută legal nici măcar pe vechea lege caducă a Siguranței Naționale să cîștigi toate licitațiile publice cu detergenți suboptimi sau să produci aplicații pentru serviciile de stat care se blochează, nu sunt interoperaționale și servesc la control, nu la optimizarea vreunui serviciu, scrie Alina Mungiu Pippidi pe România Curată.
CE MAI SUSȚINE ALINA MUNGIU PIPPIDI:
Știm că așa merg lucrurile pentru cĂ avem chiar mărturii- un general SPP ne-a povestit cum avea el grijă de Daniel Funeriu și nu am auzit dl. Funeriu să îl fi dat în judecată.
Or, centrele astea sunt mai multe. La precedentul război de succesiune, început cu vreo doi ani înainte de finalul celui de al doilea mandat al lui Traian Băsescu, cînd fiecare se agita să ghicească cine are șanse mai multe și să se plaseze acolo din vreme nu a existat un singur candidat clar și nici un amestec egal din partea fiecărui serviciu. Unii au făcut sondaje și au devenit promotori Iohannis. SRI a jucat contra, l-a instrumentalizat pe Horia Georgescu să îi facă dosarul de incompatibilitate lui Iohannis. Unii erau cu Macovei, alții cu Udrea. Și atunci am văzut lucruri spectaculoase, cum vedem și azi. Și cine nu s-a orientat, a plătit, de la Maior&Coldea la Horia Georgescu, care a mers chiar la închisoare.
Asta vedem și acum. În jocul cel mare e important ca la PNL și USRPLUS să cîștige candidați care au dat toate garanțiile, care pot veni fără grijă în fruntea CSAT că nu vor comanda nici un audit, nici măcar unul clasificat, cu beneficiul că pentru viitorul președinte va exista această zonă gri, ale cărei limite nici el nu le știe cu certitudine, dar care face servicii miraculoase, e sponsor media intern și extern, de exemplu. O mînă spală pe alta.
Războiul de succesiune are actori mai puternici decît alții, cu Iohannis cel mai puternic, dar nu e controlat de nimeni. Iar limitele puterii lui Iohannis sunt din ce în ce mai aproape, pe cît se amestecă mai tare și mai inadecvat cu atît vedem că are nevoie să dea serios din brațe, a slăbit mult. Designul e clar, cu toți cei controlați făcînd pasul în spate sau chiar pe loc, după dispoziții. Candidații rămași în cursă, fiecare cu sponsorul său, se agită și ei să păstreze sau să lărgească grupul lor de sprijin. Ne pierdem vremea discutînd coaliții sau programe cînd adevărul e mult mai simplu și mai la îndemînă.
