În Săptămâna Mare se finalizează asfaltarea drumului județean 607C între localitățile Bahna și Ilovița

În cursul zilei de astăzi se finalizează lucrările de asfaltare tronsonul drumului județean 607C, între localitățile Bahna și Ilovița.

Este vorba despre 3 km de drum care punea probleme locuitorilor din Bahna din cauza gropilor.

Astăzi, la locul investiției au mers președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu și senatorul Liviu Mazilu.

“Este o promisiune pe care am făcut-o locuitorilor din Bahna și mă bucur că acum, în Săptămâna Mare, am putut-o onora!În perioada următoare vor continua lucrările pe acest drum de-a lungul localităților Podeni, Malarișca și Balta.Investiția realizată de Consiliul Județean cuprinde asfaltare pe tronsonul Podeni – intersecție cu drumul comunal 3 ce duce spre Cireșu, pe o porțiune de aproape 1 km și pietruire de la DC 3 până la ieșirea din localitatea Malarișca, pe o distanță de 3 km. De asemenea, apele vor fi dirijate prin dispozitive de scurgere precum șanțuri și podețe transversale.Intervenim pe acest drum pentru a veni în sprijinul locuitorilor din această zonă, dar nu abandonăm ideea de a depune un nou proiect pentru o modernizare completă. Este un drum cu un relief frumos, dar dificil pentru lucrări de infrastructură, iar proiectele pe care le-am depus anterior pentru asfaltare cu fonduri europene nu au putut acoperit întreaga investiție și ar fi presupus zeci de milioane de lei de la bugetul Consiliului Județean, sume care în prezent, sunt angrenate în continuarea proiectelor pe care le avem în implementare în sistemul de sănătate!Paște liniștit tuturor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare