În plină criză bugetară, Dîncu a făcut chef cu 400 de pesediști la un hotel de 5 stele: „Ce ne datorăm unii altora?”

O organizație de cartier a PSD Cluj-Napoca a organizat, recent, o conferință la un hotel de 5 stele din municipiu, iar la final cei peste 400 de invitați au fost poftiți la o chermeză cu mâncăruri alese și băuturi fine, în contrast cu măsurile de austeritate pe care încearcă să le impună Guvernul condus de premierul social-democrat Marcel Ciolacu, scrie Cluj24. 

PSD Gheorgheni, filială de cartier din cadrul PSD Cluj-Napoca, a organizat conferința ”Social democrația în comunitate. Ce ne datorăm unii altora?” și, pentru că obrazul subțire cu cheltuială se ține, întâlnirea, la care au participat peste 400 de persoane, a avut loc la Grand Hotel Italia, hotel de 5 stele din Cluj-Napoca.

PSD Cluj e condus de Vasile Dincu.

Meniul, care trona pe fiecare masă, a fost tipărit incluzând sigla PSD Cluj-Napoca și titlul conferinței, și cuprindea nu mai puțin de 20 feluri de mâncare și un bufet de fructe și dulciuri, 8 tipuri de băuturi fine, 9 cocktailuri alcoolice plus 4 non-alcoolice, la care s-au adăugat sucuri și apă minerală.

Astfel, social-democrații clujeni prezenți s-au putut delecta cu ruladă de curcan cu smochine, balotină de mușchiuleț de porc în mantie de nucă, ruladă de cașcaval cu ardei și tapenade de măsline verzi, vol-au-vent cu salată de pui și mentă, tartină cu pește afumat, hrean și mărar, tartine cu speck, salată Tabbouleh, salată de creveți cu citrice, pastramă de pui afumat cu baby spanac și roșii cherry, piept de pui cu sos vânătoresc, stroganoff vită, butterfish alla mediterranea, ravioli cu ricotta și spanac în roată de parmezan, cartofi natur cu unt și ”pătrujel”.

La capitolul băuturi, s-a servit vin spumant Mionetto, whisky Jack Daniell’s, Johnny Walker Red Label, Campari, votca Absolut, Jagermeister, Martini, precum și diferite cocktailuri, printre care Aperol spritz cu infuzie de rozmarin, Manhattan, Cuba Libre, Long Island, Cosmopolitan, tonic cu lavandă sau Cranberry mint cooler.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić cu Orban: Ne vom întoarce

    Aleksandar Vučić, l-a primit astăzi pe fostul prim-ministru al...

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Ministrul Energiei anunță o scumpire a energiei electrice de maxim 22%

    Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor...

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Articole relationate

    Categorii populare