spot_img
miercuri, 24 decembrie, 2025
3 C
București

În plină criză a facturilor ce face Ministrul Dandana?

Astazi am fost alaturi de colegii din organizația locala PNL Devesel pentru a demara campania de strângere de semnături necesare pentru demiterea primarului Popescu Valentin, prin referendum, a scris ministrul Energiei, Virgil Popescu, șeful PNL Mehedinți, pe Facebook.

Într-un cuvânt, Popescu alias Dandana vrea să îl demită pe unul din puțini primari pe care i-a avut PNL Mehedinți și care nu mai vrea să colaboreze cu el. Acum Dandana a descoperit că ar fi un vătaf toxic…Și vorbește de valori și principii….

Valentin Popescu a fost exclus din organizația PNL Mehedinți în data de 9 octombrie 2021, în urma unei decizii a Biroului Politic Județean. Decizia nu a fost contestată. Acesta a încălcat încălcat prevederile statutare, deciziile și hotărârile organismelor de conducere ale partidului și prin aceasta, a adus prejudicii majore interesului public. I-a trădat pe cetățenii care l-au ales, folosește bugetul primăriei după bunul plac fără sa tina seama de hotărârile de Consiliu Local și, mai nou, dorește eliminarea consilierilor incomozi care nu se supun deciziilor arbitrare pe care le ia, pentrua dizolva Consiliul Local. Cetatenii din Devesel merita un primar care să le reprezinte interesele. Mai mult chiar, le cer public colegilor de la PSD să se delimiteze de această persoană toxică, fără principii, cu comportament de ”vătaf”, care nu și-a trădat doar partidul, ci i-a trădat pe cetățeni. Trebuie să demonstrăm că există valori, principii și ne preocupă interesul public, nu cel personal., mai spune Popescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Dâmbovița anunță noi investiții in sistemul medical

    Sfârșitul de an aduce noi contracte de finanțare semnate...

    Până la pacea din Ucraina, rușii și americanii fac proiecte economice. ȚINTELE

    Uniunea Industriașilor și Antreprenorilor din Rusia (RSPP) continuă dialogul...

    SUA au desfășurat trupe masive spre Venezuela

    Statele Unite au desfășurat săptămâna aceasta în Caraibe un...

    Avertisment de la Cernobîl

    Sarcofagul de la Centrala Nucleară de la Cernobîl s-ar...

    Ucrainienii au fugit dintr-un oraș considerat cheie de ruși

    Armata ucraineană a abandonat orașul Seversk din Donbas pentru...

    Trump a zburat cu avionul lui Epstein de cel puțin 8 ori

    Cel de-al treilea lot de documente publicate de Departamentul...

    Articole relationate

    Categorii populare