spot_img
10.3 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăAnalize"În ochiul ciclonului - Am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu": Am...

„În ochiul ciclonului – Am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu”: Am fost prezent, când a venit Fondul Monetar Internaţional, în 1981, să discute cum se eşalonează datoria. Ceauşescu a primit propunerea să facă un nou credit pentru România, ca să poată, cu o parte, să ramburseze datoria şi cu o parte să modernizeze economia, la care în principiu a fost de acord. Dar în afară de oferta unui nou credit, i s-a spus că trebuie să crească preţul la electricitate, să crească preţul la gaze naturale, cum face FMI şi acum, la care Ceauşescu a spus ‘Voi conduceţi România sau eu?’ Şi sigur că Ceauşescu s-a enerv

-

O carte despre viaţa fostului dictator Nicolae Ceauşescu, scrisă din perspectiva fostului său secretar personal Constantin Boştină, a fost lansată, sâmbătă, la Botoşani, în prezenţa autorilor, jurnaliştii Sorin Roşca Stănescu şi Alice Barbu.

„În ochiul ciclonului – Am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu” este considerată o „carte document istoric”, „care ne vorbeşte pentru prima dată despre tainele colaborării cu Nicolae Ceauşescu şi despre bătăliile pentru succesiunea la conducerea României”.

- Advertisement -

„Eu cred că o contribuţie cu lucruri documentate şi trăite poate fi un reper pentru a înţelege mai bine istoria României, iar cei care o scriu să o scrie în raport de realitate şi nu în raport cu cerinţele. (…) Eu nu sunt nostalgic şi scriu în carte să nu se înţeleagă că sunt nostalgic, dar vreau să spun că a fost o perioadă, în prima jumătate de conducere de către Ceauşescu a României, în care lucrurile au mers cum trebuie. În a doua parte, n-au mai mers cum trebuie datorită faptului că el nu a mai înţeles, ba chiar aş spune că nu a vrut să înţeleagă, evoluţia cu timpul. Al doilea lucru este că România devenise un concurent pe plan internaţional în câteva domenii importante ale economiei şi a început fracturarea ei pe plan internaţional. De fapt, declicul s-a produs în momentul în care a fost un dialog, eu am fost prezent, când a venit Fondul Monetar Internaţional, în 1981, să discute cum se eşalonează datoria. Ceauşescu a primit propunerea să facă un nou credit pentru România, ca să poată, cu o parte, să ramburseze datoria şi cu o parte să modernizeze economia, la care în principiu a fost de acord. Dar în afară de oferta unui nou credit, i s-a spus că trebuie să crească preţul la electricitate, să crească preţul la gaze naturale, cum face FMI şi acum, la care Ceauşescu a spus ‘Voi conduceţi România sau eu?’ Şi sigur că Ceauşescu s-a enervat”, a povestit Constantin Boştină.

Fostul secretar personal al lui Ceauşescu susţine că, în ultima perioadă în care a condus România, Ceauşescu era bolnav, iar acest lucru s-a reflectat în deciziile pe care le-a luat. De asemenea, Constantin Boştină arată că fostul dictator a stat prea mult în fruntea statului, cu toate că a avut informaţii că urma să fie înlăturat.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img