spot_img
luni, 12 ianuarie, 2026
-7 C
București

În miez de noapte, noul premier polonez a dat afară șefii celor 4 servicii secrete

Șefii celor patru servicii de informații și contrainformații din Polonia au plecat din funcții, a anunțat joi șeful comisiei parlamentare responsabile cu supravegherea acestor instituții, Marek Opiola, la doar trei zile de la instalarea guvernului conservator și eurosceptic format de Partidul Lege și Justiție (PiS), transmite AFP, conform Agerpres.

Reunită în cursul nopții, comisia a aprobat propunerea de plecare din funcții, prezentată de noul prim-ministru Beata Szydlo, ‘la cererea’ celor patru responsabili vizați — șefii celor două servicii civile, Agenția de Informații (AW) și Agenția de Securitate Internă (ABW), și ai celor două militare, Serviciul de Informații Militare și Serviciul de Contraspionaj militar, a precizat Marek Opiola.

‘Munca responsabililor demisionari în funcțiile lor constituia o amenințare mai importantă decât amenințările venite din străinătate’, a comentat noul ministru de externe, Witold Waszczykowski, plecarea celor patru responsabili, la postul de televiziune privat TVN24. ‘Nu vorbesc despre toți, dar, de-a lungul anilor, ABW s-a comportat mai mult ca o poliție politică față de politicienii polonezi decât ca o instituție însărcinată să apere interesele Poloniei împotriva acțiunilor din exterior’, a adăugat el, precizând că ‘nu este vorba despre o răzbunare, ci despre o despărțire de oameni care nu și-au dovedit eficiența’.

În schimb, din partea opoziției, fostul coordonator al serviciilor speciale, Marek Biernacki, a denunțat ‘o lovitură de forță nocturnă împotriva serviciilor speciale’, care ‘a creat o situație periculoasă pentru stat’, cu atât mai mult cu cât demisionarii nu au avut când să-și transmită dosarele succesorilor lor, aceștia nefiind încă numiți.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germania vrea să mute cu NATO in Groenlanda

    Germania va propune crearea unei misiuni comune NATO pentru...

    Guvernul ne anunță că impozite și mai mari vom plăti de la 1 ianuarie 2027

    Guvernul susține că majorarea medie estimată a impozitelor pe...

    Președintele Iranului: Țara este pregătită să-și asculte poporul. Oamenii sunt îngrijorați

    Președintele Iranului, Masoud Pezeshkiyan, a declarat, după două săptămâni...

    Trump sugerează că Rubio ar trebui să devină viitorul lider al Cubei

    Președintele SUA, Donald Trump, a distribuit duminică un mesaj...

    Ce armă necunoscută au folosit americanii in Venezuela

    În timpul operațiunii de capturare a președintelui venezuelean Nicolás...

    Articole relationate

    Categorii populare