În fața manifestațiilor de stradă, Parlamentul de la Varșovia a votat legea pentru Curtea Supremă

Parlamentul polonez a votat vineri o lege pentru accelerarea alegerii unui nou preşedinte al Curţii Supreme care să o înlocuiască pe Malgorzata Gersdorf, care refuză să plece la pensie aşa cum vor să o oblige conservatorii printr-o reformă a justiţiei contestată de opoziţie şi de Bruxelles, relatează AFP.

Legea a fost votată cu 230 de voturi pentru, 24 împotrivă şi patru abţineri, în timp ce manifestanţii protestează în faţa parlamentului de miercuri.

Opoziţia liberală a decis să nu participe la votul organizat în baza unei proceduri rapide în camera inferioară a Parlamentului, Dieta, în contextul în care Varşovia are termen până la începutul lui august să dea un răspuns UE privind reformele controversate de la Curtea Supremă.

Potrivit noii legi, alegerea noului preşedinte al Curţii va fi posibilă imediat ce două treimi dintr-un total de 120 de judecători vor fi numiţi, faţă de circa 110 în prezent. Or în prezent circa 40 de posturi sunt vacante din cauza haosului legislativ şi politic din jurul Curţii.

Legea trebuie să fie adoptată şi în Senat, controlat de Partidul Lege şi justiţie (PiS) şi de şeful statului conservator Andrzej Duda, o formalitate potrivit analiştilor.

„Avem nevoie de această lege pentru a ieşi din impas”, a declarat joi premierul Mateusz Morawiecki, reamintind că potrivit guvernului său „dna Gersdorf nu mai este prima preşedintă a Curţii Supreme”, conform unei legi adoptate recent care scade vârsta de pensionare la 65 de ani de la 70 anterior şi care afectează 27 de judecători ai Curţii, printre care şi dna Gersdorf.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare