ÎN DIRECT PE FACEBOOK DIN ȘEDINȚA PNL: Ben Oni Ardelean a cerut demiterea lui Voiculescu și a prefectului de Timiș

Vicepreședintele PNL Ben Oni Ardelean a făcut anunțuri pe facebook în timpul desfășurării ședinței BPN a PNL.

CE A SCRIS BEN ONI ARDELEAN PE FACEBOOK:

În urmă cu câteva minute, în cadrul BPN, am ridicat două probleme extrem de grave petrecute în ultima perioadă și am solicitat luarea unor măsuri imediate, astfel:1. Premierului Florin Cîţu i-am solicitat demiterea de urgență a domnului Vlad Voiculescu din fruntea Ministerului Sănătății. Gestionarea pandemiei și încrederea populației în măsurile impuse de Guvernul României nu mai pot fi puse în pericol de un ministru iresponsabil, ascuns în spatele unor birouri închise;2. Ministrului Lucian Bode i-am solicitat demiterea Prefectului Județului Timiș, Zoltan Nemeth, pentru abuzul în funcție orchestrat de acesta, în cazul “flagrantului” consilierei Ana Munteanu. Orice semnal de revenire la vechile metehne comuniste trebuie eradicate imediat!Urmează zile pline de dezbateri- gherila de partid e în alertă maximă, pregătită în fața calculatoarelor să își apere șeful, călcându-i în picioare pe toți cei care nu sunt pe aceeași lungime de undă cu el- însă, vă promit ca nu mă voi lăsa intimidat vreodată și voi continua să fiu la fel de ferm pe poziții, taxând orice fel de derapaj grosolan. Ținem aproape! Dumnezeu să binecuvânteze România!

Hot this week

Topics

Mai mult

    SRI îl bagă pe Bolo în afacerea Digi

    După ce aseară, la Euronews, premierul Ilie Bolojan a...

    Căderea economică mai mare decât se aștepta

    Economia României s-ar putea contracta cu 1%-1,5% în acest...

    Înfrângerea Germaniei

    Eșecul Germaniei de a obține un loc nepermanent în...

    Trump a aprobat 700 de milioane de dolari pentru relansarea industriei cărbunelui din SUA

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat alocarea unei sume...

    Nicu Alifantis după turneu: DEZASTRU

    CULTURA… ÎNCOTRO? După ce am încheiat prima parte a...

    Rușii și americanii fac tunel sub Strâmtoarea Bering între Rusia și SUA

    Reprezentantul Special al Președintelui Rusiei pentru Investiții și Cooperare...

    Tomac anunță un guvern de specialiști, nu de politicieni

    Premierul desemnat, Eugen Tomac, a declarat, joi, la Cotroceni,...

    Articole relationate

    Categorii populare