Anul acesta, în ciuda războiului, funcționarii ucraineni au primit majorări record ale salariilor, transmite BucPress din Cernăuți.
Conform datelor Ministerului Finanțelor, dacă la începutul anului 2024 salariul mediu în instituțiile publice era de 38.600 de grivne, la sfârșitul lunii octombrie (datele mai recente nu sunt disponibile încă) acesta ajunsese la 57.500 de grivne, adică o creștere de aproape 19.000 de grivne în 10 luni. La sfârșitul anului se preconizează o creștere și mai mare, deoarece în decembrie sunt planificate plăți mari sub formă de prime.
Pentru comparație: salariul mediu pe întreaga țară, în urma celui de-al treilea trimestru, era de aproximativ 21.900 de grivne. Astfel, funcționarii publici de nivel mediu, darămite cei care ocupă funcții înalte, câștigă de 2,6 ori mai mult.
În multe ministere și agenții guvernamentale salariile au crescut de două ori sau chiar mai mult de la începutul anului.
De exemplu, în cadrul Serviciului de Statistică de Stat, salariul mediu a crescut de la 17.500 de grivne în ianuarie 2024 la 35.900 de grivne în octombrie.
Angajații Serviciului de Stat pentru Muncă, care la începutul anului câștigau în medie 15.600 de grivne, au ajuns la 42.000 de grivne în octombrie, ceea ce reprezintă o creștere de 24.500 de grivne în mai puțin de un an.
La Ministerul pentru Afaceri al Veteranilor a avut loc, de asemenea, o creștere record – de la 20.000 la 55.100 de grivne.
La Ministerul Economiei, salariile au crescut de la 40.000 la 69.100 de grivne, iar la Ministerul Agriculturii de la 22.600 la 53.500 de grivne. La Agenția de Stat pentru Eficiența Energetică, salariile au crescut de la 15.600 la 60.600 de grivne, aproape de patru ori.
Este interesant faptul că majorările mari ale salariilor în cadrul instituțiilor publice au avut loc începând din iunie-iulie, exact în perioada de vârf a discuțiilor despre „găurile” uriașe din bugetul de stat, pentru a acoperi care s-au majorat record taxele, inclusiv taxa de război, de la 1,5% la 5%.
Creșterea uriașă a salariilor, în ciuda „găurii din buget”
La începutul acestui an, mulți funcționari, în special cei de nivel inferior și mediu, se plângeau de salariile mici. Dar începând din vară, numărul celor care se plângeau de „salarii mizere” a început să scadă rapid.
Conform datelor Ministerului Finanțelor (care publică un dashboard cu privire la salariile din instituțiile publice), creșterea salariilor a început efectiv din februarie. Atunci, salariul mediu a crescut într-o singură lună de la 38.600 la 44.400 de grivne.
În următoarele luni, funcționarilor li s-au acordat majorări mai mici de salariu, de aproximativ 1.500-2.000 de grivne pe lună.
Următorul salt semnificativ al salariilor a avut loc în iunie-iulie 2024. Comparativ cu luna mai, salariul mediu din instituțiile publice a crescut brusc cu aproape 4.000 de grivne, ajungând la 54.600 de grivne. În iulie, salariile au crescut încă cu 4.000 de grivne față de luna iunie. Astfel, în două luni, veniturile medii ale unui funcționar au crescut cu aproape 8.000 de grivne. Totuși, în august-septembrie, a existat o ușoară scădere a plăților – până la 55.800 și 55.200 de grivne, respectiv. Dar deja în octombrie s-a înregistrat din nou o creștere – până la 57.500 de grivne.