În Caracal, acasă la familia primarului, sunt două depozite uriașe de GPL, 25 de ori mai mult decât a fost în cisternele care au explodat la Crevedia

În Caracal, acasă la familia Dordulea (fiul Ionuț e proprietarul depozitului din Crevedia, care a explodat sâmbătă), sunt două depozite uriașe de GPL. Adunat, ambele pot stoca peste 1,5 milioane de litri de gaz, adică de 25 de ori mai mult decât a fost în cisternele care au explodat la Crevedia, transmite Europa Liberă.

Și dacă o stație care vinde butelii are nevoie de autorizație de securitate la incendiu, cele două depozite de GPL nu au. Conform legislației actuale din România.

Compania care operează depozitele de gaz lichefiat din Caracal este Ade Gas Oil, din care familia Dordulea deține o treime, prin firma Dolchimex. Tot o treime dețin, fiecare, și firmele Azalis SRL și Eurogenetic SRL. Ade Gas SRL – un gigant GPL – a fost înființat în 2010, prin asocierea celor 3 mari jucători de pe piața de gaz lichefiat.

Pe pagina oficială a companiei scrie că e principalul distribuitor de GPL din sud vestul României. 166 de stații GPL, 70 de stații DODO, 70 de clienți industriali și peste 900 de persoane fizice.

La Caracal, unde am fost luni, la două zile de la explozia din Crevedia, e punctul de plecare al cisternelor care alimentează stațiile de GPL. Gazul e adus pe calea ferată, depozitat și apoi mutat în cisterne.

Depozitele au fost controlate ultima oară în iunie, ne asigură ISU Olt.

Și tot de la lSU Olt am aflat că depozitele de 1,5 milioane de l de GPL nu au nevoie de autorizație de securitate la incendiu. Că nu e prevăzut în legislație.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare