In 24 de ore au început lucrările pentru saloanele de terapie intensivă la Spitalul Județean din Turnu Severin

Am început astăzi lucrările de amenajare a unor saloane de terapie intensivă la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin, care să asigure intervenția medicală de specialitate pentru cazurile confirmate de infectare cu noul coronavirus și care au nevoie de susținere respiratorie., a anunțat pe facebook primarul din Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

ANUNTUL LUI MARIUS SCRECIU

La inițiativa mea, lucrările sunt executate de companii de construcții și materiale de construcție din Drobeta Turnu Severin, care au dat dovadă de solidaritate și au răspuns solicitării de a se implica în realizarea acestor investiții absolute necesare în acest moment.

Intenționăm ca amenajările să fie încheiate în aproximativ trei zile.

Sprijin cea mai mare unitate medicală din municipiu, alături de președintele Consiliului Județean, Aladin Georgescu și facem eforturi comune, pentru a limita răspândirea epidemiei și a proteja populația.

Precizez că cele două cazuri de infectare cu noul coronavirus confirmate astăzi în județul Mehedinți, au intrat în țară prin punctul de trecere a frontierei de la Nădlac și au fost escortate de echipaje de poliție direct la spațiul de carantinare special amenajat în județul Mehedinți.

În urma analizelor de laborator efectuate, testele au fost pozitive și astăzi s-a decis transportarea pacienților, cu un autovehicul special, la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Craiova.

Persoanele infectate nu au intrat în contact cu alte persoane de pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin sau a județului Mehedinți, astfel că nu există niciun risc de răspândire a infecției cu coronavirus, în acest caz.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare