Impozitul pe cifra de afaceri lovește firmele românești

Dacă impozitul pe cifra de afaceri nu va fi eliminat prin ‘pachetul II de măsuri’ asumat de Guvern, companiile cu capital românesc vor fi mai afectate decât cele multinaționale și unele vor contracta în continuare credite pentru a plăti un impozit nerealist menținut de doi ani de Guvern, susțin reprezentanții Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România (ACDBR).

‘Impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) a afectat serios bugetele companiilor românești cu cifra de afaceri mai mare de 50 de milioane de euro, nu pe cele multinaționale. ACDBR a susținut încă de la instituirea IMCA în 2023 că acest tip de impozitare alternativă la impozitul de 16% pe profit este neconcurențial, afectând companiile românești și a cerut Ministerului Finanțelor eliminarea acestor bariere economice care afectează competitivitatea firmelor românești’, se precizează într-un comunicat al asociației remis AGERPRES.

Potrivit organizației, marjele de profit ale companiilor de distribuție sunt între 0,7% – 3,5% din cifra de afaceri, specificul acestui tip de comerț fiind realizarea de volume de piață, nu prețuri mari de vânzare. ACDBR menționează că, în acest moment, companii românești care au accesat credite bancare pentru a putea plăti IMCA, alternativa fiind de a închide activitatea după 35 de ani de la înființare.

‘Solicităm mediului politic să nu transforme acest subiect în teren de dispută politică! IMCA a fost un exercițiu fiscal de 2 ani care nu avea cum să își atingă obiectivele, a produs prejudicii companiilor românești utilizând în comunicarea publică aparența luptei cu multinaționalele’, se menționează în comunicat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare