Impostorul Jurma scos la înfierarea scoaterii măștilor din aeroporturi și pentru provăduirea dozei 4

A reapărut Octavian Jurma, falsul specialist devoalat de presă. Potrivit mai multor publicații, timișoreanul Octavian Jurma nu a profesat niciodată ca medic și nu ar avea drept de liberă practică în acest sens.În ce privește titlurile de epidemiolog și de cercetător cu care Octavian Jurma s-a prezentat bună vreme, chiar el a recunoscut ulterior în descrierea sa de pe Facebook… că nu are nicio calificare din cele menționate, potrivit Realitatea PLUS.

„Studiez pandemia dar nu sunt epidemiolog și nici expert în sănătate publică și m-am format mai degrabă ca pandemiolog pe parcursul ultimului an. Folosesc metode statistice și algoritmice ca să studiez pandemia dar nu sunt bio-statistician. De fapt, nu am nicio specializare medicală formală și nici un titlu academic sau administrativ în România.”, a recunoscut el.

Cu toate acestea impostorul este prezentat într-o știre difuzată de Radio France Internaționale drept cercetător.

ȘTIREA RFI:

Persoanele cu vârsta peste 18 ani care au primit trei doze de vaccin de tip ARN mesager pot solicita doza a patra de vaccin Pfizer,a transmis miercuri Ministerul Sănătății.  Imunizarea cu cea de-a patra doza va începe pe 16 mai si se face la cerere, în cabintele medicilor de familie.

„Persoanele cu sistemul imunitar compromis sunt cele care ar trebui să-și facă doza 4 de vaccin anticovid, însă serul este recomandat tuturor care vor să se protejeze în fața virusului prin vaccinare”, spune la RFI,cercetătorul Octavian Jurma. Potrivit acestuia, este de preferat să ne vaccinăm cu toții cu doza 4, începând cu luna august, în condițiile în care se preconizează cel de-al șaselea val de covid, din toamnă. 

Legat  de decizia luată la nivelul Uniunii Europene prin care se va renunţa la recomandarea privind purtarea măştilor pe aeroporturi şi în avioane, Octavian Jurma spune că e o măsură absurdă.  „Nu pot să înțeleg de ce renunțăm la un obicei bun. Masca reprezintă un certificat de siguranță. Orice obicei pe care îl pierdem va fi greu de dobândit, veți vedea, va fi foarte greu să revenim la mască dacă va fi nevoie”, mai spune Octavian Jurma.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Maratonul pentru Educație Antreprenorială ajunge pentru prima dată în Mehedinți

    Primul program care a deschis în România un nou model de educație pentru liceeni, Maratonul pentru Educație Antreprenorială, inițiat în 2023 de către Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), a devenit îndoar patru ani cel mai amplu program de educatie antreprenorială. Programul a ajuns la cea de-a patra ediție, este implementat în 30 de județe și este realizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest...

    Articole relationate

    Categorii populare