IMM-urile pot depune din nou cereri pe programul IMMINVEST PLUS; încă 4.500 de firme au acces la schema de ajutor de stat

FNGCIMM aduce la cunoștința publicului prelungirea perioadei de depunere a cererilor pentru Programul IMMINVEST PLUS până la data de 22 decembrie 2023, ora 23:59, dată până la care, prin intermediul platformei online www.imminvest.ro, poate fi accesat un plafon suplimentar de 4,1 miliarde de lei alocat pentru garantarea celor mai avantajoase credite de investiții și capital de lucru destinate IMM-urilor.

Suplimentarea a fost decisă de Guvernul României ca urmare a epuizării plafonului inițial de 7 miliarde lei alocat Programului IMM INVEST PLUS, pentru continuarea programului pe componentele IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD și GARANT CONSTRUCT.

Decizia a fost luată pentru a veni în întâmpinarea nevoilor exprimate atât de mediul de afaceri cât și de sistemul bancar,  în contextul în care Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a acordat 7391 de garanții în valoare de peste 6,2 miliarde lei, susținând finanțări de aproximativ 7 miliarde lei, utilizând integral plafonul de garantare stabilit inițial de Guvern pentru implementarea Programului IMM INVEST PLUS și a componentelor acestuia în anul 2023.

Noul plafon va asigura accesul la măsurile din schema de ajutor de stat pentru încă 4.500 de firme, extinzând astfel posibilitatea acordării de ajutoare de stat pentru aproximativ 31.000 de companii până la finalul anului.

Procesul de înscriere este facil și se realizează prin intermediul platformei www.imminvest.ro. Beneficiarii eligibili trebuie să acceseze secțiunea dedicată IMM INVEST, IMM PROD sau GARANT CONSTRUCT și să urmeze câțiva pași simpli pentru a încărca documentele solicitate.

Programul IMM INVEST PLUS 2023 

Schema de ajutor de stat IMM INVEST PLUS, în valoare de 695,75 milioane de euro, reprezintă cel mai mare sprijin financiar aprobat la nivel european care are ca principal obiectiv susținerea IMM-urilor, continuarea și dezvoltarea activității lor, a întreprinderilor cu capitalizare de piață medie, permițând păstrarea locurilor de muncă existente, crearea de noi locuri de muncă, investiții, plata impozitelor, contribuțiilor și altor taxe datorate bugetului de stat și celorlalte bugete. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Pentagonul își „întrerupe” participarea la Comitetul mixt permanent SUA-Canada pentru apărare

    Decizia Statelor Unite de a suspenda discuțiile semestriale planificate...

    Cioloș și USR vor să-și pună omul la Alstom România

    În mediul feroviar circulă intens informația că Dan Costescu,...

    Conacul din Transilvania unde și-a petrecut ultima noapte Petőfi Sándor a fost restaurat

    Conacul Gyárfás din Cristuru Secuiesc, monument istoric construit începând...

    Firea: Bugetul pentru Garanția Europeană pentru Copii lăsat „în aer”

    Bugetul pentru Garanția Europeană pentru Copii lăsat “în aer”,...

    Europa ar putea rămâne fără gaze

    Europa s-ar putea confrunta cu o lipsă critică de...

    Peter Magyar: După războiul din Ucraina, întreagă UE va reveni la gazul rusesc mai ieftin

    Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat, într-un interviu publicat...

    Articole relationate

    Categorii populare