Imigranţii europeni din Marea Britanie nu vor putea vota la referendumul privind apartenenţa la UE

Cetăţenii europeni rezidenţi în Marea Britanie, care au dreptul să voteze în alegerile europene, nu vor putea să voteze în cadrul referendumului cu privire apartenenţa ţării la Uniunea Europeană (UE), relatează Sky News, transmite Mediafax.

Premierul britanic David Cameron a stabilit regulile cu privire la cine este eligibil să participe la referendumul cu privire la rămânerea sau nu a ţării în UE şi un calendar diplomatic „ameţitor” pentru a se asigura că planurile sale cu privire la o reformă la Bruxelles sunt adoptate rapid.

Downing Street a anunţat că referendumul urmează să fie organizat după aceleaşi reguli ca alegerile generale – adică au dreptul să voteze britanicii, irlandezii şi cetăţenii din cadrul Commonwealth cu vârsta peste 18 ani care locuiesc în Marea Britanie, dar şi britanicii care locuiesc în străinătate de cel puţin 15 ani.

Însă, cetăţenii statelor membre UE care locuiesc în Marea Britanie – care au dreptul că voteze în alegerile europene – nu au dreptul să participe la referendum.Proiectul de lege cu privire la acest referendum urmează să se afle în centrul discursului reginei, miercuri.

Textul urmează să treacă destul de uşor în Parlament, după ce Partidul Laburist a decis să nu se mai opună proiectului. Conducerea laburistă a ales să evite înfrângerea pe care ar fi suferit-o încercând să blocheze proiectul şi să se concentreze, în schimb, asupra campaniei în favoarea rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Datoria Franței ucide euro

    Euro a scăzut astăzi la cel mai scăzut nivel...

    Miliardarii dintr-un singur domeniu se îmbogățesc

    Miliardarii din domeniul tehnologiei au reprezentat aproximativ o treime...

    Luca Niculescu, propus premier

    Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe,...

    Comisia Europeană: Va fi o „iarnă dificilă” a prețurilor la energie

    Având în vedere nivelul ridicat al prețurilor la energie,...

    Cel mai mare furnizor de țiței din lume: Rezervele globale de petrol sunt „înfricoșător de mici”

    Rezervele globale de petrol, capabile să compenseze întreruperile de...

    Fost membru AUR: George Simion interceptat in dosarul Bogos-Bolo

    Liderul AUR, George Simion, ar fi fost înregistrat în...

    Articole relationate

    Categorii populare