Imagini video halucinante cu luptătorii ISIS

Organizația Statul Islamic (SI) se mîndrește prezentând on-line portretele jihadiștilor care obțin victorii zdrobitoare pe câmpurile de luptă din Irak, însă o cameră video recuperată de pe casca unui luptător mort oferă imagini contrastante de haos și panică într-o ciocnire cu luptătorii peshmerga, forțele kurde irakiene, transmite Reuters.

Un luptător pe nume Abu Hajer este arătat trăgând la întâmplare spre poziții ale forțelor kurde dintr-un vehicul blindat al SI. Din cauza terenului accidentat, arma îi alunecă din mână și se descarcă spre interior. Un alt combatant, Abu Abdullah, îi strigă să țintească în sus, altfel riscă să îi omoare pe toți. Din înregistrarea făcută de camera aflată pe casca altui jihadist, Abu Radhwan, se observă natura precipitată a operațiunii celor trei jihadiști care vorbesc în arabă.

Haosul și dezordinea nu le sunt străine soldaților în miezul luptelor, comentează Reuters, deși disciplina armatelor profesioniste poate ține sub control nervozitatea pe câmpul de luptă și incriminările reciproce. Mulți dintre combatanții SI sunt însă recruți noi, unii din Europa, fără prea mult antrenament.

Statul Islamic a promovat on-line imaginea unei forțe disciplinate, invincibile care atacă nestăvilit liniile inamice, imaginile video având suprapusă uneori muzică eroică. În urmă cu doi ani, combatanții SI păreau de neoprit când au cucerit vaste regiuni din Irak, inclusiv orașul Mosul, dar în ultima vreme au pierdut controlul asupra unor zone.

Înregistrările găsite datează din ultima parte a lunii decembrie. Imaginile îi arată pe cei trei combatanți, cuprinși de panică în momentul apariției avioanelor coaliției antijihadiste, acționând haotic sub imperiul fricii.

Un ofițer din rândul forțelor kurde, locotenent-colonelul Yasir Abdulla, a precizat pentru Reuters că lupta respectivă a durat de la orele serii până în zori.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț vor metalele rare din Kazahstan

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț,...

    Mișcarea așa-zis suveranistă a murit! Amin!

    de Andrei Bădin Nu voi insista pe subiectul Călin Georgescu-Anca...

    Avocata Silvia Uscov demisionează din AUR

    Îmi anunț public demisia din partidul AUR. Am intrat...

    SUA și Iranul au făcut, din nou, armistițiu

    SUA și Iranul au convenit să înceteze atacurile și...

    Benzinăriile Gazprom din regiunea Moscova au raționalizat combustibilul

    Benzinăriile Gazpromneft din regiunea Moscovei impun restricții privind combustibilul,...

    Putin susține că a primit mai multe propuneri din partea Ucrainei

    Moscova a primit propuneri de limitare a ostilităților la...

    Putin recunoaște criza combustibilului din Rusia, dar spune că nu e critică

    Actuala penurie de combustibil pe piața internă, din cauza...

    Omul cheie de la Vatican, atac la UE

    UE duce o politică a dublelor standarde față de...

    Articole relationate

    Categorii populare