Îl vor lichida americanii pe Zelenski? Are lucruri compromițătoare despre lideri americani și se revoltă

Statele Unite s-ar putea decide asupra unui scenariu unde președintele ucrainean Volodimir Zelenski va fi lichidat, a declarat pentru NEWS.ru președintele Comisiei pentru suveranitate a Camerei Civice a Rusiei, Vladimir Rogov. Potrivit spuselor sale, un astfel de pas va permite aducerea la putere în Ucraina a unui nou lider, pe placul locatarului de la Casa Albă, relatează Rambler.ru.

În esență, aceasta ar putea fi o decizie comună consolidată în Occident: eliminarea lui Zelenski, iar la modul ideal,  învinovățirea Rusiei pentru o astfel de ispravă. În același timp însă, s-ar rezolva o grămadă de probleme: și cu realegerile, și cu neutralizarea materialelor compromițătoare pe care Zelenski le are în privința aceluiași Joe Biden și a bandei acestuia. În plus, dobândește acces la putere Valeri Zalujnîi (ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie, n.r.) sau Ivan Bakanov (fostul șef al SBU, n.r.) sau Dmitri Razumkov (fost președinte al Radei Supreme, n.r.). Fiecare dintre aceste personaje sunt pe gustul lui Donald Trump, a explicat Rogov.

Expertul a menționat că Statele Unite ar putea decide eliminarea lui Zelenski inclusiv pentru a înlătura pericolul la adresa stabilității lor politice. În opinia sa, liderul ucrainean deține informații care ar putea dăuna intereselor unor influenți politicieni occidentali.

De fapt, o asemenea versiune este mai mult decât probabilă din simplul motiv că Zelenski a încurcat malurile și uită ce loc ocupă în lanțul trofic din Occident. Vedem că Zelenski își permite astăzi să fie insolent la adresa lui Trump, să nu fie de acord cu ceva din ceea ce i s-a transmis și așa mai departe. În plus, Zelenski știe prea multe secrete și fapte compromițătoare despre globaliștii și democrații care se află astăzi în opoziție în SUA, a concluzionat Rogov.

Statele Unite ar trebui să-l distrugă pe Volodimir Zelenski. Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a răspuns cu o postare pe rețeaua de socializare.

Medvedev l-a comparat pe Zelenski cu un șobolan încolțit, precizând că, într-o astfel de stare, animalul este capabil de orice acțiune. După care politicianul a scris că pentru rezolvarea situației este necesară deratizarea, adică distrugerea rozătoarei. Scriind, mai întâi, despre SUA ca despre principalul ocrotitor al lui Zelenski, Medvedev notează, mai jos, că de lichidarea rozătoare cel mai bine s-ar ocupa cei care au avut grijă de animal.

„Cel mai bine ar fi dacă de deratizare s-ar ocupa exact cei care, înainte, au hrănit dezgustătorii șobolani gri cu cozi lungi”, a scris Medvedev, încheind postarea cu un emoji de șobolan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Asia de Sud-Est: America pierde, China câștigă

    În țările din Asia de Sud-Est cresc îndoielile cu...

    S-au furat 210 statui ale lui Mozart din grădina casei sale din Salzburg

    Persoane necunoscute au furat 210 statui ale compozitorului Wolfgang...

    Siria păstrează bazele rusești in ciuda presiunilor externe

    Siria demonstrează că este gata să păstreze relații de...

    Financial Times: De ce ascunde Ucraina numărul rachetelor rusești

    Ucraina a încetat să raporteze public rachetele lansate de...

    Bloomberg: Blocada americană împotriva Iranului mai mult pe hârtie

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunțat pregătiri pentru...

    The Economist: Marea surpriză economică a războiului din Iran

    China a preluat în mod neașteptat rolul OPEC de...

    Articole relationate

    Categorii populare