Ignatie, Episcopul Huşilor: Să nu aveţi încredere în oamenii care urlă

Episcopul Huşilor, Ignatie, le-a transmis credincioşilor, în Pastorala de Paşti, să se ferească de oamenii care „urlă frenetic şi pătimaş”, avertizând că, din nefericire, omul zilelor noastre „are tendinţa de a transforma totul în spectacol, în circ şi gălăgie, încât cel care urlă mai tare are deja impresia şi pretenţia că tot ceea ce rosteşte devine un adevăr de neocolit pentru absolut toţi ceilalţi”.

„Să nu aveţi încredere în oamenii care urlă, chiar dacă îi socotiţi animaţi de intenţii bune sau benefice pentru societate! Cei care urlă frenetic şi pătimaş, de fapt suferă de micime sufletească şi de trufie egocentrică. Sunt vicleni şi vor, cu orice preţ, ca toate reflectoarele naţiunii să se abată peste umila şi palida lor viaţă, care, din păcate, nu are nici măcar pentru ei o umilă semnificaţie. Vor să smulgă, de multe ori prin minciună, ipocrizie şi manipulare, popularitate ieftină, care cred ei că le conferă legitimitate. Feriţi-vă de cei care se hrănesc cu stridenţe. De cei care simt nevoia să prefacă toate compartimentele vieţii omului într-un spectacol urât şi poluat de superficialitate. Pentru aceştia, viaţa devine un imens spectacol, în care toate rufele se spală în văzul şi auzul tuturor. Cu lejeritate uimitoare sunt deversate în spaţiul sau mediul public toate vulgarităţile, care dintr-odată par absolut necesare pentru a atinge cota maximă de rating sau de vizualizări”, a afirmat episcopul Huşilor.

El a menţionat că, pentru astfel de oameni, „însăşi credinţa devine tema unui spectacol de prost gust, în care îşi asumă autoritarist rolul de proprietari privilegiaţi ai adevărului şi în care sărbătorile sunt transformate în ocazii de benchetuială şi celebrări triumfaliste şi festiviste, lipsite de smerenia şi liniştea dătătoare de frumuseţe şi deschidere faţă de tainele şi semnificaţiile profunde pe care le implică orice zi de praznic sfânt”.

„Învierea Domnului Hristos ne învaţă că doar ceea ce este trăit în taină şi rugăciune, în smerenie şi delicateţe, în iubire şi frumos, poate schimba faţa lumii şi inima omului. Că Paştile sunt adevărată sărbătoare doar pentru cel care are ochi să vadă cele nevăzute, doar pentru cel care are inimă să simtă pulsul harului dumnezeiesc şi doar pentru cel care are suflet să se hrănească cu lumina lui Hristos. Rogu-vă, lăsaţi-vă purtaţi de taina praznicului Învierii Domnului, ca la rându-vă să fiţi purtaţi de lumina, frumuseţea şi bucuria negrăită a unei vieţi trăite în linişte şi în iubirea lui Hristos”, a transmis ierarhul Huşilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jean-Claude Van Damme, imaginea Festivalul Internațional de Film de la Niš din Serbia

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, l-a găzduit în această seară...

    New York Times și Financial Times: Criza alimentară bate la ușă

    Sistemul alimentar global depinde de comerțul neîntrerupt, energia accesibilă...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sper ca nu ne oprim la merdenele

    de Adriana Stoicescu, judecător Sper ca nu ne oprim la...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene: În loc să construim un stat ucrainean avem o republică oligarhică de clan

    Politicile guvernului ucrainean și situația din țară alimentează îndoielile...

    Iranul a descoperit un nou zăcământ de gaze estimat la câteva zeci de miliarde de dolari

    Ministrul iranian al industriei petroliere, Mohsen Paknejad, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare