Ligia Deca (PNL): Am semnat alte noi 11 contracte de finanțare pentru construcția sau reabilitarea energetică a unor școli prin apelul „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”

“Este o nouă săptămână și am început-o cu primirea a încă 11 primari pentru semnarea altor contracte de finanțare pentru construcția sau reabilitarea energetică a unor școli prin apelul „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”, în localități din județele Cluj, Timiș, Alba, Suceava, Călărași, Brașov și Arad”, a scris Ligia Deca în urma semnării noilor contracte cu localități care intră în rețeaua școlilor verzi.

Cu o investiție totală de peste 225 de milioane de euro prin PNRR, Ministerul Educației construiește și reabilitează energetic școlile, transformându-le în spații prietenoase cu mediul, moderne, care să aibă apoi statutul de școli verzi, așa cum a precizat Deca.
Apelul de proiecte pentru construirea rețelei de școli verzi a fost lansat anul trecut, iar sprijinul financiar acordat distribuit în două subcomponente, Reabilitare energetică (investiția vizând o suprafață totală de 300.000 m2, cu o valoare totală de 150.000.000 de euro) și Construcții noi (investiția vizând o suprafață totală de 46.400 m2, cu valoarea totală de 75.000.960 de euro).

“Fiecare pas pe care îl facem ne aduce mai aproape de un sistem de învățământ sustenabil și prietenos cu mediul. Așteptăm cu nerăbdare să vedem cum aceste clădiri prind viață! Mă bucur că, odată cu semnarea contractelor, am putut discuta cu primarii și despre stadiul pregătirilor pentru noul an școlar. Împreună, chiar putem construi un viitor mai bun pentru elevii și profesorii noștri”, a precizat Ligia Deca.

PNL transmite că administrațiile liberale sunt primele interesate de finanțarea cu bani europeni a modernizării școlilor, motiv pentru care lista proiectelor eligibile cuprinde foarte multe școli din localități administrate de PNL.
Amintim că statutul de „școală verde” desemnează profilul unei școli care creează un mediu sănătos și care favorizează învățarea, în timp ce economisește resurse, generează energie electrică proprie și folosește tehnologii ce reduc emisiile de gaze cu efect de seră (pompe de căldură, autobuze electrice încărcate cu energie electrică produsă din panouri solare fotovoltaice etc.).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Niște oameni nebuni cer sancțiuni împotriva Rusiei

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că consideră apelurile...

    Jarosław Kaczyński: Dacă președintele se ridică la înăltimea situației vom câștiga

    Jarosław Kaczyński, liderul partidului de opoziție Lege și Justiție...

    Sfântul Român din Notre Dame și Sacré Cœur din Paris. Reportaj video de Andrei Bădin

    Știați că în inima celebrei Catedrale Notre-Dame din Paris,...

    Oficialii Pentagonului au cerut mai multor țări NATO să își tempereze retorica față de Rusia

    Oficialii Pentagonului au cerut în ultimele săptămâni mai multor...

    Useristul Năsui, ministru la Chișinău, omagiu pentru PSD și Marian Neacșu

    Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării în guvernul de la...

    Articole relationate

    Categorii populare