Home #IerusalimIsrael #IerusalimIsrael/ Secretarul general al ONU spune că statutul Ierusalimului nu poate fi...

#IerusalimIsrael/ Secretarul general al ONU spune că statutul Ierusalimului nu poate fi soluționat decât printr-o ‘negociere directă’ între israelieni și palestinieni

0

Statutul orașului Ierusalim nu poate fi soluționat decât printr-o ‘negociere directă’ între israelieni și palestinieni, a declarat miercuri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, la scurt timp după ce președintele american Donald Trump a anunțat că SUA recunosc Ierusalimul drept capitală a Israelului, transmite AFP.

Guterres a amintit că el s-a pronunțat întotdeauna ‘contra oricărei măsuri unilaterale’ în cazul statutului Ierusalimului.

”Nu există alternativă la soluția (coexistenței, n.r.) a două state cu Ierusalimul drept capitală a Israelului și a Palestinei”, a adăugat secretarul general al Națiunilor Unite.

Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că SUA recunosc orașul Ierusalim drept capitală a statului Israel, anunț ce marchează o schimbare majoră a politicii Washingtonului în Orientul Mijlociu.

Totodată, Trump i-a cerut Departamentului de Stat al SUA să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim și a anunțat că vicepreședintele Mike Pence va efectua o vizită în Orientul Mijlociu în următoarele zile. Liderul de la Casa Albă a subliniat că Ierusalimul trebuie să rămână locul sfânt pentru trei religii importante (creștină, iudaică și musulmană, n.r.) și că Israelul are dreptul de a-și decide propria capitală.

Ad

Exit mobile version