#IerusalimIsrael: Fatah cheamă la o mare demonstrație cu prilejul vizitei vicepreședintelui american Mike Pence

Fracțiunea Fatah a președintelui Autorității Palestiniene, Mahmud Abbas, a chemat palestinienii la o demonstrație pentru exprimarea „furiei”, după anunțul președintelui american Donald Trump privind recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului., transmite Radio Europa Liberă.

Demonstrația este plănuită pe 20 decembrie, ziua în care se va afla în vizită la Ierusalim vicepreședintele american, Mike Pence.

Decizia președintelui Trump în privința orașului divizat a atras critici ample în lumea musulmană, dar și din partea aliaților europeni ai Statelor Unite. La Consiliul de Securitate ONU a fost depus proiectul unei rezoluții elaborate de Egipt care prevede că orice decizie a vreunei țări privind statutul Ierusalimului nu poate avea efecte juridice și trebuie anulată. Votul este așteptat săptămâna viitoare, dar este posibil ca Statele Unite să folosească dreptul de veto împotriva unei asemenea rezoluții.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Zelenski cere un armistițiu de 60 de zile pentru a organiza alegeri prezidențiale

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a propus astăzi un armistițiu...

    Articole relationate

    Categorii populare