Nicolae Ciucă, invitat special la evenimentul internațional dedicat securității in Elveția, unde a vorbit despre importanța strategică a României și a Mării Negre

„Vreau să pledez în fața dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă și deschisă. Marea Neagră înseamnă, în primul rând, conectivitate, este locul în care se intersectează rutele comerciale de la Marea Baltică la Marea Mediterană sau rutele din Asia Centrală către Europa. Cunoașteți cu toții Inițiativa celor 3 Mări, puternic susținută de SUA, sau Coridorul Mijlociu, ce leagă Asia Centrală de Europa. Marea Neagră înseamnă legătura cu Orientul Mijlociu, Balcanii, dar Marea Neagră înseamnă și multe rute energetice care leagă petrolul din Kazahstan și Rusia sau gazul din Rusia și Azerbaidjan de Europa”, a afirmat Nicolae Ciucă în discursul său din Elveția, unde a fost invitat special la evenimentul dedicat securității mondiale.

Președintele Senatului a participat luni la conferința „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University și The Heritage Foundation, din SUA.
Evenimentul aduce anual la aceeași masă oficiali și experți din toată lumea pentru a discuta cele mai importante teme pentru securitatea la nivel mondial, transmite Senatul.

„Rusia transformă hrana într-o armă pentru a decredibiliza Occidentul și a provoca instabilitate la nivel mondial”, a subliniat Ciucă și a atras atenția asupra securității alimentare

Acesta spune că țările din regiunea Mării Negre sunt mari producătoare de grâu și floarea soarelui. Pentru a înțelege impactul la nivel global, liderul PNL insistă pe faptul că orice afectare a lanțului de aprovizionare cu cereale poate genera instabilitate socială și politică în țările Africii sau Orientului Mijlociu. 

În acest context, el a ținut să sublinieze că pentru Rusia, conflictul din Ucraina nu este unul interstatal sau regional, ci este unul prin care Rusia încearcă să reconfigureze arhitectura de securitate la nivel mondial.
Tocmai de aceea, Nicolae Ciucă a arătat că suportul pentru Ucraina trebuie să continue și să crească pentru a împiedica o victorie a Rusiei ce poate avea consecințe nu doar asupra securității flancului estic al NATO, ci și la nivel mondial.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Articole relationate

    Categorii populare