spot_img
3.9 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăJustitieÎCCJ: Procesul intentat de Kovesi postului Antena 3 se va judeca la...

ÎCCJ: Procesul intentat de Kovesi postului Antena 3 se va judeca la Curtea de Apel Pitești

-

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis joi ca procesul intentat de șeful DNA, Laura Codruța Kovesi, postului de televiziune Antena 3 să se judece la Curtea de Apel Pitești.

- Reclama -

Instanța supremă a admis o cerere depusă de jurnaliștii Răzvan Savaliuc, Mihai Gâdea, Radu Tudor, Bianca Nae și analistul Mugur Ciuvică, prin care se solicita strămutarea procesului de la Curtea de Apel București la o altă instanță de același grad din țară.

- Advertisement -

În urma admiterii acestei cereri, procesul a fost strămutat de la Curtea de Apel București la Curtea de Apel Pitești, decizia fiind definitivă.

De altfel, în timpul procesului de la Curtea de Apel București, jurnalistul Răzvan Savaliuc le-a recuzat pe cele două judecătoare care se ocupau de acest caz, Gabriela Manuela Rădulescu și Andreea Doris Tomescu, pe care le-a acuzat de îndeplinirea obligațiilor profesionale cu rea-credință. Savaliuc era nemulțumit de faptul că instanța nu i-a acceptat ca probă la dosar rectificarea unui paragraf dintr-un raport al CSM, care ar conține un fals, respectiv faptul că el ar fi participat la emisiunea „Sinteza zilei” din 19 iunie 2014.

- Advertisement -

Pe 16 octombrie 2015, Tribunalul București a decis ca postul Antena 3, jurnaliștii Mihai Gâdea, Radu Tudor, Răzvan Savaliuc, Bianca Nae și analistul Mugur Ciuvică să plătească în solidar daune morale în valoare de 250.000 de lei procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, pentru o serie de afirmații la adresa ei făcute în emisiunea ”Sinteza zilei” din 19 iunie 2014.

În iunie 2014, Laura Codruța Kovesi a dat în judecată Antena 3 și pe jurnaliștii menționați, reclamând faptul că în emisiunea ”Sinteza zilei” din data de 19 iunie 2014 a fost acuzată că a mușamalizat ancheta în dosarul în care se efectuau cercetări față de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și Mircea Băsescu.

În acțiunea depusă în instanță, Kovesi le-a cerut judecătorilor să oblige Antena 3 și pe cei cinci jurnaliști să plătească în solidar suma de un milion de lei, reprezentând prejudiciul creat, dar și cheltuielile de judecată. Kovesi susținea că în emisiune au fost prezentate mai multe fapte și au fost făcute afirmații mincinoase, care i-au creat un grav prejudiciu de imagine și au adus o gravă atingere demnității umane.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img