Hramul Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la Sfânta Liturghie Arhierească oficiată cu prilejul Hramului Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, un moment de profundă însemnătate pentru credincioșii din județul Mehedinți.

Potrivit tradiției, ziua de sărbătoare a fost marcată de procesiunea cu icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul municipiului Drobeta-Turnu Severin.

Slujba a fost oficiată de un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, alături de ierarhi ai Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei și de alți arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române.

“Hramul Catedralei Episcopale este, în fiecare an, un reper de credință și unitate pentru comunitatea noastră, un prilej de rugăciune și de întărire sufletească.

Prezența numeroasă a credincioșilor confirmă atașamentul profund față de valorile creștine și față de Biserică.

Respect și prețuire pentru Preasfințitul Părinte Nicodim, pentru întreaga activitate pastorală și pentru grija constantă față de credincioșii mehedințeni.

Sărbătoarea hramului să aducă tuturor liniște, sănătate și binecuvântare!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare