spot_img
luni, 23 februarie, 2026
3.5 C
București

Horia Uioreanu: Nu sunt denunțător, chiar în halul acesta nu am ajuns

”Nu am fost denunțător. Chiar în halul acesta nu am ajuns. Sunt alții destui care se înghesuie. Nu știu și mi se pare ciudat. Simplul fapt că a câștigat la o licitație și a câștigat unul din cinci sau șase nu știu despre cine este vorba. Nu m-au întrebat nimeni, nici de la DNA nici de la alte parchete cu chestia asta. Nu am avut o relație. Cred că l-am văzut pe domnul Puțura o singură dată la o adunare PNL pe litoral. L-am văzut doar. În Cluj-Napoca nu m-am văzut niciodată cu dumnealui. Nici în casa mea, nici pe lângă. Știam că îi, de unde îi. Organizația din Bistrița-Năsăud l-au susținut pe el”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Horea Uioreanu, fost președinte al Cj Cluj, în prezent arestat la domiciliu și judecat într-un alt dosar.

Presa clujeană a speculat că Horia Uioreanu l-ar fi denunțat pe fostul secretar de stat la Justiție, Ovidiu Pututa, în prezent arestat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski crede că fostul șef al Armatei și-a lansat campania prezidențială: Perchezițiile și amenințările

    Într-un interviu acordat AFP, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a...

    Cum omoară ucrainienii școlile cu predare in limba română din regiunea Cernăuți

    Școlile cu predare în limba română din regiunea Cernăuți...

    Prețul motorinei explodează

    Prețul motorinei a trecut de 8,2 lei pe litru...

    Fost premier ucrainean: Zelenski a dat toate pământurile și resursele țării

    „Ponderea este, practic, de 100%. Toate pământurile se află,...

    Prețul mediu al proprietăților rezidențiale din Olanda: Jumătate de milion de euro

    Prețul mediu al proprietăților imobiliare rezidențiale în Olanda este...

    Articole relationate

    Categorii populare