spot_img
sâmbătă, 21 februarie, 2026
-3 C
București

Horia Georgescu despre discuțiile informale cu George Maior, la SRI: La un trabuc şi un pahar de whisky

Horia Georgescu, fostul şef al ANI, susţine că i-a părut ciudat că a primit sesizarea SRI privindu-l pe actualul preşedinte al României în prima zi în care acesta a intrat în PNL, însă documentul a urmat calea legală, fiind repartizată aleatoriu.

„Eu nu pot spune că a fost sau nu o coincidenţă. Cred că se poate verifica în SRI sau prin Comisia SRI acest aspect. Eu am primit această sesizare, a fost repartizată aleatoriu şi procesată în mod legal. La momentul acela mi s-a părut ciudat că în aceeaşi zi a venit nota de informare. Eu nu eram în măsură să-mi pun aceste întrebări, pentru că aveau un parcurs legal. Puteam să-mi pun retoric aceste întrebări, pentru mine. Dar nu aveam ce să fac. Am tratat-o ca orice altă notă primită. Nu aveam cum să mă gândesc la altceva, decât să urmez parcursul legal”, a spus Georgescu, la B1TV, referitor la sesizarea SRI privindu-l pe Klaus Iohannis.

Întrebat dacă i s-au cerut lucruri ilegate, fostul şef al ANI a spus: „Nu ştiu să fi fost o situaţie de genul acesta. Trebuie să mă gândesc cu atenţie la ceea ce pot spune”

Întrebat despre relaţia cu şefii din DNA şi SRI, Georgescu a răspuns: Era o relaţie interistituţională, cu caracter formal sau informal, în limite normale (n.r. cu F. Coldea). Am avut relaţii instituţionale cu doamna Kovesi pe o perioadă lungă de timp. Am avut o colaborare deschisă şi cu dl Morar”.

În ceea ce priveşte protocolul SRI-ANI, Georgescu a precizat că exista o relaţie interinstituţională, însă avea o relaţie personală cu şeful SRI, uneori discuţiile având loc într-un cadru informal, la un trabuc şi un pahar de whisky.

„Întotdeana discuţiile aveau şi componentă instituţională, despre anumite dosare în mod punctual vorbeam despre lucruri instituţionale detaliat. Era normal (n.r să se intereseze asupra dosarelor ANI) pentru că era un protocol între cele două instituţii. Eu îmi asum dosarele şi parcursul dosarelor ANI. Dacă cineva a folosit buna mea credinţă într-un interes personal, sunt sigur că aceste lucruri vor ieşi la iveală. Discuţia se purta pe un ton amical, era un respect reciproc, dar discuţiile aveau un ton relaxat, uneori mai fumam şi un trabuc, beam şi un pahar de whisky. Discutam relaxat, dar aplicat”, a explicat Georgescu.

 Este vorba despre dosarul câştigat în instanţă de Iohannis, în 2015, când instanţa supremă a decis că nu se afla în incompatibilitate.

În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului la acel moment, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii nu consideră „întâlnire oficială” discuția Rubio-Nicușor cu șapca in mână

    Ghinion nicușoresc..... Conform siteului oficial al Departamentului de stat...

    Zelenski: Americanii ne cer să ne retragem din Donbas

    Statele Unite, la fel ca Rusia, cer retragerea forțelor...

    Neue Zürcher Zeitung: Trump, Putin și o mulțime de pitici

    Ziarul elvețian Neue Zürcher Zeitung i-a înfățișat pe președinții Rusiei și...

    Curțile de Apel îi cer lui Nicușor să nu promulge legea privind pensiile magistraților

    Curţile de Apel din România îi solicită preşedintelui Nicuşor...

    Curtea Supremă anulează taxele globale impuse de Trump

    Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii din Washington,...

    Trump: Am in vedere un atac la scară limitată asupra Iranului

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că are într-adevăr...

    Bolo vrea să taie indemnizația pentru titlul științific de doctor

    Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă 'CulturMedia'...

    Zăpadă record la Moscova in 72 de ani: 80 cm

    Pe 20 februarie, Observatorul Meteorologic al Universității de Stat...

    Articole relationate

    Categorii populare