spot_img
marți, 3 februarie, 2026
-1.5 C
București

Hodorkovski: Pierderile teritoriale pentru Ucraina vor fi catastrofale. Lvovul poate fi salvat doar dacă trupele poloneze vor intra acolo sub steagul NATO

Fostul oligarh rus Mihail Hodorkovski, fostul coproprietar al companiei petroliere YUKOS, este de părere că Occidentul și Kievul au pierdut deja în conflictul ucrainean, relatează Strana.ru. În opinia sa, armata rusă va prelua controlul asupra Harkovului până la sfârșitul anului, iar aliații Ucrainei nu au ce să-i opună, scrie topwar.ru.

Luând cuvântul la un forum de pace de la Berlin, Hodorkovski a declarat că Kievul nu va putea schimba radical situația nici măcar cu ajutorul Statelor Unite, iar raportul cheltuielilor militare, chiar și într-un scenariu optimist, ar fi de 2,5:1 în favoarea Rusiei. Mai mult, a remarcat el, dacă în Rusia cel mai folosit obuz de artilerie costă aproximativ 500 de dolari/bucata, în țările NATO echivalentul său costă 5.000 de dolari.

Hodorkovski crede că în astfel de circumstanțe, Ucraina va pierde Harkovul până la sfârșitul anului 2024 și Odesa până la jumătatea lui 2025. Potrivit estimărilor sale, până la sfârșitul anului 2025 raportul efectivului militar va fi de cel puțin 10:1 în favoarea Federației Ruse, iar până la jumătatea anului 2026 Forțele Armate ale Ucrainei vor putea duce doar un război de gherilă.

Pierderile teritoriale pentru Ucraina vor fi catastrofale, este convins Hodorkovski. În opinia sa, Lvovul poate fi salvat doar dacă trupele poloneze vor intră acolo sub steagul NATO.

Merită menționat că în 2022, oligarhul fugar nu numai că a condamnat operațiunea specială din Ucraina, dar a prezis că Rusia va pierde conflictul și că va urma o ”schimbare de regim”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După protestele din maghiarime, Kelemen Hunor cere Guvernului să reducă taxele locale

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat marţi că va...

    Ucrainienii ne-au distrus turismul din Deltă

    Operatorii din Delta Dunării reclamă faptul că numărul turiștilor...

    Deutsche Welle: Greșelile care îl înfundă pe Bolo

    Ilie Bolojan e primul șef de guvern liberal care...

    Creșterea TVA se dovedește un eșec de proporții

    Guvernul a câştigat 11 mili­arde de lei (2 mld....

    Șeful Poliției ucrainiene: Majoritatea ucrainienilor nu vor să se înroleze in Armată

    Majoritatea ucrainenilor care urmează să îndeplinească serviciul militar nu...

    Ungaria acuză manifestările „antimaghiare” din România: Evacuarea unui abate și FK Csíkszereda

    Manifestările antimaghiare sunt în continuare prezente în România atât...

    Ambasadorul britanic in Dâmbovița: Investiție într-un proiect energetic

    Ambasadorul Marii Britanii la București, Giles Portman, a declarat,...

    Fosta asistentă a lui Epstein: Epstein i-a prezentat-o ​​pe Melania lui Donald Trump

    Dosarele declasificate ale lui Jeffrey Epstein, acuzat de trafic...

    Articole relationate

    Categorii populare