spot_img
marți, 13 ianuarie, 2026
-3.9 C
București

Hilarul prefect de Bihor

În timpul vizitei făcută miercuri în zonele afectate de inundaţii din Bihor, prefectul Dumitru Ţiplea a fost imortalizat într-o ipostază controversată, uşor ilară. Îmbrăcat la patru ace, politicianul s-a „dat” peste Crişul Negru, la staţia hidrometrică de la Tinca, cu un funicular pe care ABA Crişuri îl foloseşte pentru măsurarea cotelor apelor.O înregistrare video făcută de angajaţii Apelor Române Crişuri şi difuzată miercuri de Digi24 îl arată pe Ţiplea stând în funicular, alături de doi angajaţi ai ABA, în timp ce mijlocul de transport este mutat peste râu, transmite Bihoreanul.

Dincolo de faptul că prefectul, în mod evident, nu participa propriu-zis la măsurarea cotelor, prezenţa lui a fost şi una atipică, deoarece Țiplea era îmbrăcat cu pantaloni de costum și cu o cămaşă albă, în totală disonanţă cu maroniul viiturii.

Întrebat de jurnalistul Claudiu Pândaru dacă experienţa nu i-a amintit de imaginile cu fostul premier Victor Ponta şi fostul ministru al Dezvoltării, Liviu Dragnea, plimbaţi într-o barcă de pompieri într-o localitate inundată, Ţiplea a spus că între cele două situaţii nu se poate face o comparaţie, dar nici n-a putut convinge că ieşirea lui a fost necesară.

„Nu am urmărit imaginile cu domnul Ponta. Ocupând această funcţie, eu consider că fac politici publice în primul rând. Am mers să văd tehnic cum stau lucrurile, colegii mei chiar făceau acele măsurători, este o întâmplare. Nu mă plimbam, am participat la o măsurătoare pe care colegii mei de la ABA Crişuri o făceau în acel moment, o dată la fiecare oră ei asta fac, măsoară cotele”, a declarat prefectul de Bihor.

Pentru că jurnaliştii Digi24 au pus sub îndoială utilitatea prezenţei lui în funicular, spunând că s-a comportat ca un politician care-şi face imagine, Ţiplea a spus că nu acesta a fost scopul lui, dovadă că nu s-a dus cu presa în teren. „Mi-am făcut datoria, este în fişa postului meu să merg în teren”, a mai spus el. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Sancțiunile americane pentru comerțul cu Iranul lovesc India

    India va fi obligată să își reconsidere politica comercială...

    Articole relationate

    Categorii populare