spot_img
4.7 C
București
duminică, martie 3, 2024
AcasăActualitateHD Hartmann: O provocare pentru Occidentul colectiv

HD Hartmann: O provocare pentru Occidentul colectiv

-

de HD Hartmann

Anul 2024, exact din prima zi, a dat viață unei noi realități atât geo-politice cît și geo-economică. Organizația celor cinci BRICS s-a transformat, prin decizia de anul trecut, în BRCIS+. Adică pe lângă fondatori, state ca Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Ethiopia, Iran și Egipt au devenit oficial membri cu drepturi depline ale organizației. 

- Advertisement -

Presupun că fiind actori egali cu fondatorii atunci când se va pune problema unui spațiu comun de liber schimb, noii veniți nu vor păți cum a pățit România, care deși este membru cu drepturi depline în UE este tratată ca un servitor de Austria și, prin tăcerea sa insultătoare, de intreaga comunitate europenă democrată și egalitară. 

BRICS+ va atrage desigur o atenție internațională neobișnuită, în mare parte din cauza relevanței sale reprezentată de importanța crescândă a Sudului Global în afacerile mondiale de astăzi. Peste douăzeci de țări și-au exprimat în mod oficial disponibilitatea de a se alătura BRICS. Acest fenomen a determinat G7 să-șiconsolideze relațiile cu Sudul Global, prin organizarea unei scenete de teatru Kabuki denumită summitul de la Hiroshima din 2023. O piesă de teatru absurdă, unde fostele imperii s-au declarat iubitoare a fostelor colonii, pe care le-au spoliat timp de sute de ani. Căci nu este așa, după genocid, sclavie impusă cu glontele și furt criminal la scară de continente, țările G7 s-au trezit în epoca contemporană că mai există și Sudul Global. Și exact ca in Caragiale ”și dăi și luptă”, vechile imperii doresc să își mențină influențele maligne asupra fostelor colonii exportând de la egalitatea de gen la minciunile propagandistice cu democrația lor celebră, de parcă Rusia, China,India, Egipt sau Arabia Saudită nu ar sti sa scrie și să citească. Această aroganță de tăran ajuns, cu care indivizii din G7 vin să dea lecții lumii, se pare că se apropie spre un sfîrșit lamentabil. 

- Advertisement -

Potențialul de creștere economică al Sudului Global și influența în creșterea securității internaționale contribuie la creșterea importanței sale globale. Statele Unite și Uniunea Europeană au propus versiunea lor de infrastructură și inițiative de dezvoltare, în urma Inițiativei Belt and Road (BRI) a Chinei, care, așa cum visează imperatorii democratici, în mod ideal ar elibera mai multe resurse pentru ca țările din Sudul Global să își atingă obiectivele de dezvoltare durabilă. Povestea cu dezvoltarea durabilă fiind desigur o simplă găselniță, căci de la eliberarea lor, fostele colonii au fost permanent jefuite prin mecanisme noi de către G7 și acoliții săi internaționali.

Trebuie subliniat faptul că cele două proiecte, angajamentul G7 și angajamentul BRICS față de Sudul Global diferă semnificativ. G7 invită doar ocazional țările din Sudul Global să participe la dialoguri parțiale și dogmatice. Cu tonul ridicat, ba un Macron, ba un britanic care se imbăta când cetățenii simplii ai regatului lui Charles erau hăituți de către poliția vaccinată a pandemiei, ba un Scholz de la care te aștepti să-ți vândă vechituri la vre-un tîrg local, ba mai nu știu ce american care aduce cu el doar arme și soldați nuclearizați, se duc in vizite oficiale în țările Sudului Global și dau lecții, precum majordomii ingâmfați de la conac. Angajamentul G7 către Sudul Global arată mai mult ca o căruță trasă de o mîrțoagă, decăt un proiect dinamic, moder, realist și, în special, care să aibă respect față de ceilalți.

În același timp BRICS au recrutat acum cinci noi membri cu drepturi depline influenți din Orientul Mijlociu, Africa de Nord și America de Sud. Această extindere arată, de asemenea, capacitatea fondatorilor BRICS de a ajunge la un consens. În plus, miniștrii de externe BRICS dezvoltă modele de parteneriat cu diverse țări pentru a satisface în continuare cerințele de implicare din partea altor actori din Sudul Global.

Viziunea BRICS este de a impune o voce mult mai puternică pentru țările în curs de dezvoltare în afacerile mondiale, așa cum a menționat președintele sud-african Cyril Ramaphosa când a amintit de Conferința de la Bandung din 1955. Având în vedere că următorii trei președinți G20 sunt membri BRICS, este foarte clar că vocea Sudului Global va fi integrată în agenda G20. În plus, liderii BRICS și-au arătat aprecierea pentru propunerea misiunii de pace a liderilor africani pentru soluționarea războiului din Ucraina.  Că țările G7 și sateliții săi au răspuns iohanist, adică arogant și disprețuitor, la această propunere demonstrează încă o dată neo imperialismul decadent alacestora. Ambele situații, însă, demonstrează că BRICS prioritizează agenda Sudului Global și solicită influență și respect internațional, ceea ce G7 pare să ignore complet. 

Dacă în 2023, el de-al cincisprezecelea summit BRICS poate fi amintit și ca un summit al plângerilor împotriva Occidentului pentru responsabilitatea sa pentru crize și războaie și incapacitatea sa de a controla chiar consecințele aceste evenimente, anul 2024 poate aduce noutăți fundamentale în ceea ce privește jocul american. Europa, cea cu UE sau fără UE este blocată în războiul declanșat de către Rusia la adresa Ucrainei. 

Degeabă se urlă pe toate ulițele înghețate din lipsă de căldură ale orașelor europene că războiul de agresiune rusesc este ilegal. Să amintim doar ca războaiele din Irak, Afghanistan, Yugoslavia au fost toate ilegale. Războiul din Irak a fost pornit folosindu-se o minciună, pentru care nici astăzi nici leaderii american sau cel britanic din acel moment nu au răspuns penal. Reamintim că atentatul care a provocat șocul 9/11 a fost organizat și finanțat de diverși cetățeni saudiți (a nu se înțelege ca Regatul Saudit a avut vre-o implicare în acea crimă de masă, caci nu a avut) și totuși cetățenii nevinovați din Afghanistan au plătit prețul nebuniei imperialiste americane. Milioane de nevinovați au fost uciți în așa zisele războaie de pedepsire ale unor țări care erau considerat barbare, sau subdezvoltate. Milioane de familii au fost ditruse de ilegalitățile pe care membrii G7 le-au făcut și totuși nimeni din Occidentul Colectiv nu a plătit penal și cu pușcaria pentru acele crime împotriva umanității.

De aceea anul 2024 nu va fi al marilor revoluții geostrategice. Dar va fi anul consolidării fundamentale a BRICS+. Ceea ce unii observatori occidentali denumesc BRICS+ ca fiind o coaliție negativă de state care nu se pot pune de acord asupra unei poziții comune, dar pot crea un consens asupra a ceea ce se opun, devine adevăr când vedem că proiectele de dezvolatre ocolesc special aroganța imperială promovată de către statele din G7. 

Mai mult, devine din ce în ce mai clar că mania sancțiunilor, impusă de hegemonul american, o manie care a făcut mult rău în special țărilor care nu aveau cum să lupte impotriva influenței americane, si-a atins maximul de impact. BRICS+ va oferi o supapă enormă i de lungă durată pentru cei loviți de membri G7, fără mila, cu democratică violență occidentală. 

Din aceste motive anul 2024 va fi un an al stabilizării BRICS și al găsirii de formule comune de a reduce aroganța occidentală.  Vechile ”valori” care impuneau apartenența la o anumită ordine internațională, mai degrabă impuneau o formă de subordonare națională față de imperiul global nu mai sunt valabile pentru că s-a schimbat fiabilitatea partenerilor tradiționali. Narațiunile despre falsele forme de ordine internațională au devenit fragile își pierd efectul obligatoriu. ”Valorile comune” prin care o țară membră a clubului celor mai avansate democrații din lume este obligată să vândă la prețuri mici și fără profit doar ”colegilor” de valori (așa zis democratice și neapărat apărate cu bugete militare care să se ofere pe tavă complexului militarist hegemonic american) par a crea temeri serioase Sudului Global. 

Prin BRICS+ noi orizonturi de posibilitate sunt capturate prin prognoza și anticiparea unor diverse opțiuni de acțiune, indicând în mod clar necesitatea urgentă de a re-ordona relațiile internaționale pentru a depăși auto impusa aroganță decizională a Occidentului. Refuzul de a fi atras într-o cursă a puterilor globale concurente este o percepție generală în Sudul Global. Țările occidentale trebuie să înțeleagă că BRICS+ va continua ca un grup liber eterogen, dar cu dimensiuni globale aspiraționale, care caută să-și extindă capacitățile practice pentru alte țări de pe glob, în special o proiecție mai largă a Noii Bănci de Dezvoltare. 

Acuzația că Occidentul este arogant față de nevoile Sudului Global este reală și produce astfel un nou model de narativ politic. Occidentul, suficient și plin de el, nu poate răspunde cu respect, oferind goale „parteneriate bazate pe valori” și un multilateralism „bazat pe reguli” atunci când interesul principal al BRICS este concentrat tocmai pe schimbarea acestor reguli care dictează mecanismele de finanțare globale, ecosistemele comerciale și alte proceduri de stabilire a standardelor internaționale.

Deși BRICS+ nu a elaborat un model de guvernanță globală, iar situațiile în materie de democrație și drepturile omului ale câtorva dintre noii membri invitați sunt mai mult decât slabe, G7 trebuie să fie conștient de faptul că formarea BRICS+ este mai mult decât o simplă manevră politică. Și nu este de loc o mișcare numai chineză, așa cum propagandiștii din birturile locale prezintă creșterea influenței Sudului Global. Toți membrii BRICS+ și viitorul grup de țări partenere au propriile lor agende naționale și internaționale, iar forumul global oferit de către BRICS este una dintre diferitele platforme pe care aceste țări încearcă să-și promoveze viziunea asupra viitorului, în special pentru participarea lor în condiții mai bune și echitabile la economia globală.

Țările BRICS+ au profitat de momentul lor geopolitic și au cerut o poziție unită a țărilor emergente și în curs de dezvoltare împotriva unei ordini mondiale și a unei politicii internaționale occidentale care nu mai corespund nevoilor lor de viitor. Cu toate acestea, în afară de interesul Rusiei de a se prezenta ca membru dominant al comunității internaționale, trebuie să observăm că narațiunea anti-occidentală nu este dominantă în rândul statelor BRICS+. 

Dimpotrivă, vedem o isterie anti BRICS în Occidentul Global, respectiv o opoziție clară la dorințele legitme ale Sudului Global, dublată de subtile amenințări militare și de securitate. Nu Sudul Global dorește confruntarea, se pare că Occidentul și-o dorește. Sudul Global solicită o nouă formă de cooperare multilaterală deschisă și incluzivă, cu respectarea realităților interne ale statelor membre. Aceasta este, cu siguranță, o provocare pentru Occidentul Colectiv în vremurile de incertitudine care vor urma. 

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img