HAOSUL ROMÂNESC: Când firmele au nevoie disperată de garanţii la credite, Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a rămas fără conducere executivă. Instituția e dorită de USR

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), o verigă esenţială pentru garantarea creditelor date de bănci în România, care s-a remarcat prin programele din seria IMM Invest, a rămas fără conducere executivă efectivă tocmai acum când întreaga ţară are nevoie de garanţii, iar pentru IMM-uri este nevoie urgentă de îmbunătăţire a accesului la finanţare. Mandatele directorului general al FNGCIMM, Cătălin Leonte, şi al directorului general adjunct, Daniel-Ionuţ Stavre, au fost valabile până la data de 9 septembrie 2025, conform informaţiilor de pe pagina de internet a instituţiei. Fondul nu are nici Consiliu de administraţie, membri boardului având mandatele valabile până în luna mai 2025, scrie ZF.

„În acest moment, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri nu are nici directorat, nici consiliu de Administraţie. S-au terminat mandatele şi nu există interimat, deci nu există director general şi director general adjunct şi niciun membru în consiliul de administraţie. Nu au conducere în acest moment de niciun fel. Din partea Adunării Generale este dată o semnătură de către un director de departament pentru plata salariilor, deci vă daţi seama în ce situaţie suntem în acest moment“, a spus la ZF Live Florin Jianu, preşedintele IMM România.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bibi i-a cerut sâmbătă lui Trump să redeclanșeze războiul împotriva Iranului. Ce i-a spus liderul american

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a contactat sâmbătă pe președintele...

    Trump anunță ce va face dacă democrații vor câstiga alegerile intermediare

    Președintele american Donald Trump va bloca inițiativele democrate timp...

    Partidul Comunist din China va utiliza mijloace digitale în lupta împotriva corupției

    Partidul Comunist din China va intensifica „construcția partidului” prin...

    Adrian Năstase cere guvernului să instituie taxa de solidaritate: Altfel vom avea „incendii” sociale ca in Europa

    În Europa se înmulțesc „incendiile” sociale. Franța, Italia, Spania, Portugalia,...

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a ajuns la 31 de euro

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare