Haosul francez se adâncește: Marine Le Pen și Jordan Bardella vor bloca un guvern de stânga

Liderii Adunării Naționale, formaţiunea franceză de dreapta, au declarat luni că partidul lor va bloca orice candidat la funcţia de premier din partea Noului Front Popular de stânga, restrângând astfel opțiunile președintelui Emmanuel Macron de a rezolva criza politică din țară.

Marine Le Pen și Jordan Bardella, echipa politică care conduce Adunarea Națională, s-au întâlnit luni cu dl Macron în condiţiile în care acesta încearcă să deblocheze impasul politic provocat de alegerile legislative anticipate neconcludente din lune iulie pe care le-a convocat. După întâlnirea care a durat o oră, dl Bardella a spus că Noul Front Popular – o alianță de partide mergând de la socialiștii moderați până la Franța Nesupusă, de extrema stângă, a lui Jean-Luc Melenchon – este un „pericol” pentru țară. Jordan Bardella a spus că tabăra lui va convoca imediat un vot de neîncredere împotriva oricărui premier de stânga. „Noul Front Popular, prin programul său, prin acțiunile sale, precum și prin personalitățile care îl întruchipează reprezintă un pericol pentru ordinea publică, pacea civilă și, evident, pentru viața economică a țării„, le-a spus Jordan Bardella jurnaliştilor. „Intenționăm să protejăm țara de un guvern care ar fractura societatea franceză„.

Nicio grupare nu a obţinut majoritatea absolută după alegerile generale, voturile fiind împărțite în mod egal între Noul Front Popular, Blocul centrist al lui Macron și Adunarea Națională. Noul Front Popular a câștigat mai multe voturi decât orice alt partid și a susținut că Lucie Castets, candidata sa, o funcționară publică puțin cunoscută, ar trebui să fie desemnată premier. Lucie Castets i-a spus vineri preşedintelui Macron că stânga are dreptul să formeze următorul guvern. Emmanuel Macron a ignorat nominalizarea Noului Front Popular, iar o sursă apropiată lui a spus că el crede că echilibrul de putere ține mai mult de centru sau de centru-dreapta. Printre posibilii candidați pe care îi analizează dl Macron se numără un președinte regional conservator, Xavier Bertrand și fostul premier socialist Bernard Cazeneuve, au spus unele surse. Presa franceză l-a menționat recent pe Karim Bouamrane, primarul socialist al unei suburbii sărace din Paris, ca un alt posibil candidat. Marine Le Pen a sugerat că dl Macron ar putea convoca un referendum pentru a găsi o cale de ieșire din haos și a spus că se opune unui așa-zis „guvern tehnic” al tehnocraților apolitici, spunând că astfel de administraţii „sunt doar guverne politice care se ascund în spatele numelor tehnice”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Niște oameni nebuni cer sancțiuni împotriva Rusiei

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că consideră apelurile...

    Jarosław Kaczyński: Dacă președintele se ridică la înăltimea situației vom câștiga

    Jarosław Kaczyński, liderul partidului de opoziție Lege și Justiție...

    Sfântul Român din Notre Dame și Sacré Cœur din Paris. Reportaj video de Andrei Bădin

    Știați că în inima celebrei Catedrale Notre-Dame din Paris,...

    Oficialii Pentagonului au cerut mai multor țări NATO să își tempereze retorica față de Rusia

    Oficialii Pentagonului au cerut în ultimele săptămâni mai multor...

    Useristul Năsui, ministru la Chișinău, omagiu pentru PSD și Marian Neacșu

    Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării în guvernul de la...

    Articole relationate

    Categorii populare