spot_img
marți, 20 ianuarie, 2026
-5 C
București

Haosul deschiderii anului școlar

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) susţine că statul nu este pregătit pentru deschiderea anului şcolar şi că a pasat sarcina de a cumpăra materiale de protecţie sanitară către autorităţile locale. CNE spune că, după declaraţiile de marţi, făcute de ministrul Sănătăţii, şcolile vor avea la dispoziţie doar două zile pentru a pregăti începerea anului şcolar.

“Încă din luna aprilie a acestui an, Guvernul României a început să lanseze în spaţiul public promisiuni şi supoziţii cu privire la începerea anului şcolar 2020-2021. În ciuda acestui fapt, acum, la mai puţin de două săptămâni până la începerea cursurilor, statul român nu e nici pe departe pregătit pentru deschiderea anului şcolar. Sarcina de a achiziţiona materiale de protecţie a fost pasată autorităţilor locale, urmând ca aceste achiziţii să fie decontate de la bugetul de stat. Perioada de depunere a cererilor de decontare începe, însă, în luna decembrie. Multe consilii locale nu au bugetul necesar pentru a realiza aceste achiziţii, iar acest fapt va determina apariţia discrepanţelor în ceea ce priveşte nivelul de siguranţă din diferite unităţi de învăţământ”, a arătat CNE.  

Reprezentanţii elevilor au afirmat că Guvernul nu a asigurat nici infrastructura digitală necesară pentru actul educaţional virtual. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ultimul teritoriu vândut Americii de Danemarca

    Ultimul teritoriu vândut de Danemarca Statelor Unite ale Americii...

    Unele țări NATO nu mai transmit informații clasificate SUA din cauza Groenlandei

    Anumiți membri NATO au început să limiteze schimbul de...

    Ungaria nu va ratifica acordul Mercosur

    Acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Piața...

    Pentru prima dată, Canada a făcut un plan pentru a face față unei invazii americane

    Comandamentul Forțelor Armate Canadiene a simulat un răspuns la...

    Zelenski nu vrea in Consiliul pentru Pace al lui Trump

    Vladimir Zelenski a confirmat că Ucraina a fost invitată...

    Articole relationate

    Categorii populare