Ministerul Educaţiei a pus în mişcare un proces amplu de reorganizare a reţelei şcolare, în baza Legii 141/2025. Cunoscută în spaţiul public drept „Legea Bolojan”, este transformată într-un instrument de tăiere brutală a reţelei şcolare. Sub pretextul eficientizării, Ministerul Educaţiei cere inspectoratelor să comaseze şcoli. Nu după o analiză, ci tocmai pentru că nu există nicio analiză făcută anterior. Se merge orbeşte înainte, cu termen fix şi rezultate deja asumate, scrie Ziarul Financiar.
CE MAI SUSTINE ZIARUL FINANCIAR:
Termenul limită până la care inspectoratele din ţară trebuie să identifice şcolile care urmează a fi comasate este astăzi, deşi legea a fost deja trimisă spre publicare în Monitorul Oficial. Aşadar, cum poate un ministru să decidă că taie fără să ştie ce taie? Unde sunt cifrele şi analizele de impact? Unde sunt rezultatele urmărite prin această măsură?
Ministerul Educaţiei nu a avut aceste date înaintea elaborării acestei măsuri, ceea ce înseamnă că nu poate aproxima un impact al acestei acţiuni.
Sub masca „reorganizării administrative”, Ministerul Educaţiei implementează o reformă bugetară grăbită, fără baze pedagogice şi fără garanţii pentru elevi sau profesori. Comasarea şcolilor poate părea, pe termen scurt, o soluţie de reducere a costurilor, dar pe termen lung, costurile umane şi sociale pot fi mult mai mari. Şi, în lipsa unor studii de impact sau a unei viziuni strategice pentru educaţia rurală, sistemul riscă să se afunde şi mai mult în inechitate şi ineficienţă.
Potrivit noilor proceduri pentru aplicarea Legii 141/2025, trimisă spre publicare în Monitorul Oficial, inspectoratele şcolare sunt obligate să identifice şi să propună reorganizarea şcolilor care nu mai îndeplinesc condiţiile legale pentru a funcţiona cu personalitate juridică – în special cele cu sub 300 sau 500 de elevi. Unele dintre acestea urmează să fie comasate, altele absorbite de şcoli mai mari, iar procesul are loc în grabă, cu termen – limită 11 august pentru finalizarea listelor.
Oficial, autorităţile insistă că nu se închid şcolile unice în localitate. La începutul săptămânii trecute, pe 5 august, secretarii de stat Sorin Ion şi Zoltan Kallos, au fost moderatorii unei dezbateri publice organizate de Ministerul Educaţiei despre proiectele aflate în consultare.
La adăpostul unui limbaj tehnic şi al unor dezbateri formale, decidenţii politici recunosc cu seninătate că nu fac reformă, ci economie bugetară.
„Nu avem pretenţia că facem o reformă în adevăratul sens al cuvântului. Acestea sunt măsuri de austeritate, de eficientizare fiscal-bugetară. Nu putem vorbi aici despre reforme, ci despre transpunerea în norme administrative a unor decizii luate la nivel guvernamental, în context de criză”, spunea aici Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.
Mai clar: statul nu reformează, ci taie. Şcolile cu mai puţin de 300 sau 500 de elevi urmează să fie comasate sau absorbite, fără niciun plan pe termen lung, fără viziune pentru educaţia rurală şi fără o evaluare a impactului asupra copiilor, părinţilor, profesorilor sau comunităţilor.
Secretarul de stat Sorin Ion susţine că şcolile mici din mediul rural nu vor fi închise dacă sunt unice în localitate.
„Am văzut multe luări de poziţie în spaţiul public care pleacă de la o premisă falsă: că închidem şcolile mici de la ţară. Nu! O şcoală cu 50 de copii care este unică la nivel de UAT rămâne acolo. Reorganizarea este mai degrabă una administrativă. Nu punem lacătul pe vreo şcoală,” a spus secretarul de stat.
În fapt, reorganizarea înseamnă pierderea personalităţii juridice, transferul unor clase, creşterea numărului de elevi per clasă, reducerea numărului de posturi pentru profesori şi mutarea personalului auxiliar. Toate aceste măsuri vin fără nicio cifră, fără nicio garanţie, fără un minim plan de evaluare post-implementare.
Al doilea ordin trimis spre publicare reglementează majorarea normei didactice de la 18 la 20 de ore pe săptămână. Această măsură afectează direct profesorii, care vor trebui să lucreze mai mult pentru acelaşi salariu sau chiar mai puţin, dacă posturile se reduc. În lipsa unor compensaţii, această schimbare înseamnă un singur lucru: mai multă muncă pentru acelaşi salariu sau chiar mai puţin, dacă posturile se reduc. Iar în mediul rural, unde atragerea cadrelor didactice este oricum dificilă, efectul va fi crunt.
