Halucinant: Procurorii din Braşov cer suspendarea deciziilor CCR pe Justiţie

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov cer suspendarea oricăror decizii din partea CCR sau din partea celorlalţi factori implicaţi în procesul legislativ cu privire la legile justiţiei până la emiterea avizului Comisiei de la Veneţia şi respectarea întocmai a recomandărilor GRECO.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov transmis, vineri, la finalul Adunării Generale a procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, tratatele internaţionale la care România este parte sunt obligatorii şi se aplică cu prioritate, în faţa normelor legale interne, astfel că şi recomandărilre GRECO sunt obligatorii pentru legiuitorul român.

”În unanimitate, Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov a formulat următoarele consideraţii şi solicitări: suspendarea oricăror altor decizii din partea Curţii Constituţionale a României sau din partea celorlalţi factori implicaţi în procesul legislativ cu privire la legile justiţiei până la emiterea avizului Comisiei de la Veneţia, organism consultativ al Consiliului Europei, dreptul UE aplicându-se cu prioritate în faţa dreptului naţional, chiar şi în faţa Constituţiei; respectarea întocmai a recomandărilor emise de GRECO cu privire la legile justiţiei. În conformitate cu prevederile Constituţiei României, Tratatele internaţionale la care România este parte sunt obligatorii şi se aplică cu prioritate, în faţa normelor legale interne, astfel că, implicit şi recomandărilre GRECO sunt obligatorii pentru legiuitorul român”, se arată în documentul citat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șoc la Kiev: Ce îi doare pe ucrainieni cel mai tare

    Kievul este „șocat și uluit” de declarația președintelui american...

    Moare California Forever?

    Proiectul California Forever, un oraș nou din California finanțat...

    Scandalul școlilor românești din Ucraina: Ambasada României in ofsaid

    Asociația „Basarabia” a românilor din regiunea Odesa solicită Radei...

    Trump: Ucraina are nevoie de un alt președinte

    Ucrainenii trebuie să aleagă un nou președinte care să...

    Analist rus despre ce câștigă Rusia din afacerea motorinei cu Trump

    Analistul rus Serghei Markov a analizat pe canalul său...

    Al treilea atac cu cuțitul într-o școală din Polonia în ultimele patru zile

    Trei persoane au fost rănite astăzi într-un atac cu...

    Articole relationate

    Categorii populare